-
Fotbal: Germania – Ghana, luni, 21:45, DGS 1
-
Fotbal: Cipru – Moldova, luni, 19:00, DGS 3
Egipteanul mai avea contract încă un an cu Liverpool, dar s-a înțeles cu șefii clubului englez pentru a fi lăsat să plece în vară, fără sumă de transfer și astfel propunerile au început să apară imediat.
Mohamed Salah e dorit de AS Roma
După ce s-a vorbit că șeicii de la Al-Ittihad, dar și Galatasaray îl doresc pe Mo Salah, presa internațională a anunțat că un colos al Europei ar fi gata să-i pună pe masă un contract egipteanului.
Conform celor de la GOAL, care citează Gazzetta dello Sport, cel poreclit ”Regele” ar fi dorit înapoi de AS Roma, chiar echipa de la care s-a transferat la Liverpool în 2017.
Conform italienilor, ”Capitolinii” vor să dea o adevărată lovitură prin aducerea lui Mohamed Salah, însă există o problemă: îi pot oferi un salariu maxim de 4 milioane de euro stagional.
Chiar și așa, cotidianul roz susține că ”Salah ia în calcul să petreacă un an la Roma și apoi să vadă ce îi rezervă viitorul”, însă banii șeicilor ar putea să fie greu de refuzat.
- 42 de milioane de euro a plătit Liverpool pentru a-l transfera pe Salah de la AS Roma.
- 30 de milioane de euro este cota de piață actuală a lui Mohamed Salah, potrivit transfermarkt.com.
- 83 de meciuri a jucat egipteanul pentru AS Roma, intre 2015 și 2017, timp în care a înscris 34 de goluri și a oferit 21 de pase decisive.
Mohamed Salah, legendă la Liverpool
Mohamed Salah a ajuns la Liverpool în urmă cu nouă ani, în vară lui 2017, în urma unui transfer de 42 de milioane de euro de la AS Roma.
Egipteanul rămâne în istorie ca unul dintre cei mai buni jucători ai lui Liverpool, iar statisticile vorbesc de la sine: 435 de meciuri, 255 de goluri, 122 de assist-uri.
Etichete: italia , serie a , liverpool , as roma , mohamed salah , transfer salah
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Brazilia a intrat în istoria Cupei Mondiale
Alte Sporturi
Mohamed Salah e UNIC la Cupa Mondială
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 58 de minute în urmăNu doar golgheterul all-time de la Cupa Mondială! Lionel Messi a mai egalat un record
Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, marți, 18:00, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 58 de minute în urmăLeo Messi i-a lăsat ”mască”, după ce a devenit golgheterul all-time al Cupei Mondiale: ”Nu-mi mai amintesc”
Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, marți, 18:00, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 58 de minute în urmăFiul Shakirei a văzut că toate camerele s-au mutat pe ei la Cupa Mondială și ce a urmat face înconjurul lumii
Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, marți, 18:00, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 58 de minute în urmăFranța – Irak, Live Text, 00:00, digisport.ro. Mbappe&Co intră din nou în scenă! Se poate decide situația grupei I
Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, marți, 18:00, DGS 1...
De admin

You must be logged in to post a comment Login