
U-BT, campioana României la baschet masculin, a ajuns la un acord cu un nou baschetbalist de valoare, pivotul Nathan Mensah, care are experienţă în NBA, a anunţat, duminică, gruparea din Cluj-Napoca pe site-ul său.
Mensah, în vârstă de 27 de ani şi înalt de 2,10 metri, impresionează prin anvergura braţelor sale, care depăşeşte 226 de centimetri. Nathan Mensah s-a născut în capitala Ghanei, Accra, şi a jucat iniţial fotbal. La vârsta de 13 ani s-a apucat de baschet, fiind remarcat imediat în turneele locale. Drept urmare, a plecat în Statele Unite ale Americii.
U BT Cluj l-a transferat pe Nathan Mensah, jucător trecut prin NBA
În primă instanţă, a jucat la liceu pentru Prolific Prep în California, apoi a continuat la Findlay Prep în Nevada. Evoluţiile sale nu au trecut neobservate, primind o bursă din partea celebrei San Diego State. În colegiu, africanul a fost desemnat de două ori cel mai bun jucător defensiv din conferinţa Mountain West, iar în 2023 a ajuns până în finala NCAA. A strâns 146 de meciuri în prima divizie din colegiu, cu medii de 6,6 puncte, 6,2 recuperări şi 1,6 capace, notează agerpres.ro.
Mensah nu a fost draftat în NBA, astfel că şi-a început cariera în G-League, la Greensboro Swarm, formaţia satelit a celor de la Charlotte Hornets. Între timp, echipa i-a oferit un contract, iar Nathan Mensah a jucat la Hornets în 25 de partide din NBA.
Ghanezul a mai activat la Austin Spurs în G-League, înainte de a bate palma cu Olympiakos Pireu în luna decembrie a anului trecut. A jucat 9 partide pentru greci, dintre care 2 în Euroliga masculină. În cele din urmă, pivotul a încheiat sezonul la Maccabi Tel Aviv, echipă de care s-a despărţit la finalul lunii iunie.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmăNota primită de Cristi Chivu, după ce Inter a obținut prima victorie în Champions League, în 10 oameni! Italienii: ”S-a văzut”
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 11 minute în urmăInter – Șahtior Donețk 1-0. Dramatic! Chivu a luat primele trei puncte din UCL în zece oameni
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 11 minute în urmăSpaniolii, fără dubii despre Istvan Kovacs, după Real Madrid – RB Leipzig: numai cuvinte de laudă pentru român
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 12 minute în urmăScandal de proporții: Carrick a venit cu replica, după ce Bruno i-a făcut praf tactica la interviu!
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login