
În ziua meciului de baraj, jurnaliștii de la Fanatik au schițat formulele probabile de start pentru duelul dintre România și Turcia, iar una dintre cele mai discutate situații îl are în prim-plan pe Ionuț Radu.
De partea cealaltă, selecționerul Vincenzo Montella pare decis să mizeze pe o formulă puternică, în care ar urma să se regăsească portarul Uğurcan Çakır, în ciuda speculațiilor privind o posibilă accidentare. Totodată, turcii își pun mari speranțe în liderul de joc Hakan Çalhanoğlu, considerat „motorul” echipei.
În tabăra României, incertitudinile pornesc de la situația lui Radu. Portarul a evoluat recent în partida dintre Celta Vigo și Alaves, pierdută dramatic cu 3-4, după ce echipa sa a condus cu 3-0. În timpul meciului, acesta a acuzat probleme musculare și a avut nevoie de ajutor pentru a părăsi terenul.
Ulterior, clubul spaniol a confirmat o accidentare la nivelul gambei. Cu toate acestea, Radu a insistat să se alăture lotului național și este așteptat să fie titular, în lipsa unor alternative cu experiență. Turcii scriu însă că Ionuț Radu nu va juca, iar titlular va fi Popescu! Cert este că portarul celor de la Celta Vigo este în lotul pentru meciul din această seară.
Decizia finală va aparține staff-ului tehnic, însă tot mai multe indicii arată că Radu ar putea începe meciul, în ciuda problemelor medicale.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăBarcelona ar putea profita de un ajutor financiar din partea La Liga
SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid, duminică, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăHSC Blomberg Lippe – Gloria Bistrița 23-28. Campioana României a debutat cu dreptul în Champions League!
SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid, duminică, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăE Gata! I-au decis soarta, după ce Fiorentina a ajuns pe ultimul loc în Serie A
SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid, duminică, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăOUT! A cerut peste 200.000 de euro să joace în România, iar acum i-au reziliat contractul
SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid, duminică, 20:30,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login