-
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1
-
Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS 1
Selecționata antrenorului german s-a impus prin golurile semnate de Kane (12′ p și 42′), Bellingham (47′) și Rashford (45′), în timp ce croații au marcat prin Barutina (36′) și Musa (45+5′).
Galerie Foto
Thomas Tuchel a confirmat că l-a scos pe Declan Rice ca precauție, după meciul Anglia – Croația 4-2
La conferința de presă, întrebarea care i-a interesat cel mai mult pe jurnaliștii englezi a fost legată de starea lui Declan Rice, care a ieșit accidentat în minutul 72, în mers șchiopătat.
„Nu știu, să vedem. Sper că este ok. În mod normal, nu aș fi făcut-o niciodată, dar nu am vrut să îmi asum niciun risc”, a declarat Thomas Tuchel.
În vârstă de 27 de ani, mijlocașul defensiv al lui Arsenal este al doilea cel mai valoros jucător din lotul Angliei, cu o cotă de 120 de milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
Prin declarația de mai sus, Thomas Tuchel a confirmat totodată că Declan Rice va fi integralist în fiecare meci de la Cupa Mondială, câtă vreme nu va avea probleme medicale.
Ulterior, a venit și rândul lui Declan Rice să vorbească, iar fotbalistul a făcut un anunț prin care i-a liniștit atât pe conaționalii lui, cât și pe Thomas Tuchel.
„Totul e bine, nu am nicio problemă. Probabil că am resimțit doar ce am tras pentru Arsenal în a doua jumătate a sezonului, câteva dureri musculare pe ici pe colo.
Dar da, sunt foarte bine, a fost doar ceva sub formă de precauție, și voi fi apt pentru meciul cu Ghana”, a declarat Declan Rice.
- Meciul Anglia – Ghana se joacă marți, de la 23:00, și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe site-ul digisport.ro și aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store).
Clasament Grupa L la Cupa Mondială 2026
Lot Anglia la Cupa Mondială 2026
- Portari: Jordan Pickford (Everton), Dean Henderson (Crystal Palace), James Trafford (Manchester City)
- Fundași: James Reese (Chelsea) Reece James (Chelsea), Tino Livramento (Newcastle), Marc Guehi (Manchester City), Ezri Konsa (Aston Villa), John Stones (Manchester City), Jarell Quansah (Bayer Leverkusen), Nico O’Reilly (Manchester City), Dan Burn (Newcastle), Djed Spence (Tottenham)
- Mijlocași: Declan Rice (Arsenal), Elliot Anderson (Nottingham Forest), Jude Bellingham (Real Madrid), Jordan Henderson (Brentford), Morgan Rogers (Aston Villa), Kobbie Mainoo (Manchester United), Eberechi Eze (Arsenal)
- Atacanți: Harry Kane (Bayern Munchen), Ivan Toney (Al Ahli), Ollie Watkins (Aston Villa), Bukayo Saka (Arsenal), Noni Madueke (Arsenal), Marcus Rashford (Barcelona, împrumutat de la Manchester United), Anthony Gordon (Newcastle)
- Selecționer: Thomas Tuchel
Etichete: anglia , cupa mondiala , croatia , thomas tuchel , declan rice
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 12 secunde în urmăThomas Tuchel, după decizia din Anglia – Croația 4-2: „În mod normal, nu aș fi făcut-o niciodată”
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 37 de secunde în urmăUzbekistan – Columbia 1-3. Sud-americanii au răpus trupa lui Cannavaro și sunt pe primul loc în grupă
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 1 minut în urmăCăpitanul a „aruncat prosopul”, după primul meci de la CM 2026: „Acum o să ne batem la locul doi”
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmă„N-are niciun rost”. Ce a spus selecționerul Portugaliei, după ce Ronaldo a jucat tot meciul cu RD Congo
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin

You must be logged in to post a comment Login