Connect with us

Alte Sporturi

Thierry Henry i-a spus în direct la TV: ”Ai putea lua Balonul de Aur!” Susține, însă, pe altcineva

  • admin
Thierry Henry i a spus în direct la TV: ”Ai putea lua Balonul de Aur!” Susține, însă, pe altcineva

Balonul de Aur se va decerna luni, 26 octombrie, la Londra, iar toată lumea așteaptă cu sufletul la gură să vadă cine va câștiga cel mai important premiu individual din fotbal.

După seara de miercuri de UEFA Champions League, în direct la TV, la CBS Sports Golazo, a apărut Harry Kane, protagonist în meciul Bayern Munchen – Arsenal, scor final 2-2, în etapa a treia din UEFA Champions League. Englezul a dat un assist pentru Alphonso Davies (minutul 35) și a punctat din penalty în minutul 61. Golurile ”Tunarilor” au fost semnate de Eze (minutul 25) și Declan Rice (minutul 82).

Thierry Henry crede că Harry Kane ar merita să câștige Balonul de Aur, dar îl susține pe Kylian Mbappe

Kane a stat de vorbă cu Thierry Henry, Jamie Carragher și Micah Richards, iar fostul mare atacant francez i-a transmis că are toate șansele la Balonul de Aur. Chiar și așa, a fost sincer și i-a spus că își dorește ca un conațional, în speță Kylian Mbappe, să primească premiul:

”Harry, îți doresc noroc pentru luni. Știi că sunt francez, deci trebuie să merg pe un francez. Zilele trecute vorbeam despre cine ar putea să câștige, cine nu ar putea, iar tu chiar ai putea! Ai fi un câștigător meritoriu. Știi că eu trebuie să merg cu francezul meu, dar felicitări pentru tot, ai toate argumentele”.

Harry Kane a replicat scurt: ”Vom vedea ce se întâmplă, dar ar fi ceva extraordinar dacă aș putea să câștig”

Kane a făcut eventul cu Bayern Munchen în sezonul 2025/2026, iar din UEFA Champions League a fost eliminat în semifinalele competiției de PSG. La Cupa Mondială, a părăsit turneul în aceeași fază în urma unei înfrângeri suferite în fața Argentinei, scor 1-2.

61 de goluri și șapte assisturi a dat Kane în cele 51 de meciuri jucate la Bayern Munchen în stagiunea precedentă. 2026/2027 l-a început la fel de bine, cu 10 goluri și șapte pase de gol în 11 dispute.

”Balonul de Aur? Kylian Mbappé îl merită. A fost cel mai bun jucător din lume, din punct de vedere individual. A fost golgheter în Champions League, La Liga și la Cupa Mondială.

Unii pot spune că nu a câștigat niciun trofeu, dar acest lucru s-a mai întâmplat. Oamenii ar trebui să se documenteze. Balonul de Aur a fost câștigat și de jucători care nu au cucerit niciun trofeu”, declara Thierry Henry, în urmă cu câteva săptămâni.

VIDEO rezumat Bayern Munchen – Arsenal 2-2

După întâlnirea Putin-Witkoff în Rusia, Kremlinul face un anunț privind negocierile de pace în Ucraina
DIGI24 După întâlnirea Putin-Witkoff în Rusia, Kremlinul face un anunț privind negocierile de pace în…

Top articole

Recomandările redacției

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi