-
Liga Națională, baschet: U-BT Cluj-Napoca – SCMU Craiova, miercuri, 19:00, DGS 3
-
Finala Europa League: Freiburg – Aston Villa, miercuri, 22:00, DGS 1
Totuși, de portarul român s-a interesat ”U” Cluj, formație care va încheia sezonul pe locul 2 în SuperLiga și care a pierdut finala Cupei României la loviturile de departajare cu Universitatea Craiova, noua campioană a SuperLigii.
”U” Cluj a început negocierile cu Valentin Cojocaru
Cunoscutul portal Transfer Feed a transmis că oficialii celor de la ”U” Cluj au început negocierile cu Valentin Cojocaru pentru că ardelenii îl vor pierde în vară pe Edvinas Gertmonas.
Cristiano Bergodi își dorește un nou portar care să se alăture echipei încă din cantonamentul de vară, iar Cojocaru e primul nume pe lista. ”U” Cluj s-a interesat și de Răzvan Sava, care este legat de Udinese, iar prețul de transferul ar fi mult prea mare pentru clujeni.
”Contractul său cu Pogon Szczecin, la care s-a alăturat în iulie 2024, este valabil până la 30 iunie 2027, dar o încheiere anticipată a colaborării lor este considerată posibilă”, a transmis sursa citată anterior.
- 700.000 de euro este cota de piață a lui Valentin Cojocaru, conform Transfermarkt.
- Valentin Cojocaru e evoluat în carieră pentru FCSB, Crotonone, Frosinone, Apollon Limassol, Viitorul Constanța, FC Voluntari, Dnipro, Feyenoord, Leuven și Pogon Szczecin.
În acest sezon, Valentin Cojocaru a jucat 33 de meciuri în care a primit 47 de goluri, iar 7 partide le-a încheiat fără gol primit.
Valentin Cojocaru a sperat să fie convocat la naționala României
Un transfer în SuperLiga ar putea să îl readucă pe Valentin Cojocaru în vizorul echipei naționale a României.
Într-o intervenție în direct la Digi Sport, portarul a lăsat de înțeles că are telefonul deschis și că așteaptă să fie contactat de către FRF, spre a discuta despre o eventuală convocare.
”(n.r. Ce contacte ai mai avut cu cineva de la echipa națională?) N-am avut niciun contact cu nimeni. Doar de ziua mea îmi mai urează ‘La mulți ani!’ și cam atât. Din păcate nu, nu m-a sunat nimeni”, a declarat Valentin Cojocaru, în cadrul emisiunii ”Liga Digi Sport”.
Valentin Cojocaru a recurs la implantul de păr
Chiar dacă este încă tânăr, Valentin Cojocaru s-a confruntat cu alopecie și a apelat la implantul de păr. Rezultatele se văd din plin la fostul portar de la FCSB, iar în momentul de față are un păr foarte des.
Galerie Foto
Etichete: polonia , valentin cojocaru , pogon
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăE oficial! Când se va juca ”finala barajului” pentru Conference League, Dinamo – FCSB/FC Botoșani
Liga Națională, baschet: U-BT Cluj-Napoca – SCMU Craiova, miercuri, 19:00, DGS 3 Finala Europa...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăTelenovelă în Serie A: Juventus negociază cu atacantul de 85.000.000 €. Diferență de 5 milioane de euro!
Liga Națională, baschet: U-BT Cluj-Napoca – SCMU Craiova, miercuri, 19:00, DGS 3 Finala Europa...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCristiano Ronaldo a rupt tăcerea, după ce a fost convocat pentru Mondialul din 2026
Liga Națională, baschet: U-BT Cluj-Napoca – SCMU Craiova, miercuri, 19:00, DGS 3 Finala Europa...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGică Hagi a făcut anunțul: Andrei Rațiu nu merge în Georgia!
Liga Națională, baschet: U-BT Cluj-Napoca – SCMU Craiova, miercuri, 19:00, DGS 3 Finala Europa...
De admin

You must be logged in to post a comment Login