-
Serie A: Napoli – Cagliari, vineri, 21:45, DGS 2
-
SuperLiga: CFR Cluj – FCSB, vineri, 20:30, DGS 1
În liga secundă olandeză, Eerste Divisie, sistemul de promovare aplicat este unul unic în lume. Primele două locuri din clasament au promovarea asigurată. Dar ce urmează e cu totul ieșit din comun.
Play-off cu reguli unice în lume în liga secundă din Olanda
Ultima echipă promovată este hotărâtă de un play-off în care intră 7 cluburi. Este neobișnuit din start ca un număr impar de echipe să intre în baraj, dar acesta este doar începutul. În play-off nu intră, așa cum v-ați aștepta, locurile 3-9. Sistem este mai complex decât v-ați aștepta.
4 echipe sunt câștigătoarele celor 4 „perioade” ale campionatului. Sezonul se împarte în patru perioade, iar câștigătorul fiecărei miniserii se califică automat în play-off. Indiferent pe ce loc termină echipa la finalul sezonului! Este important de remarcat că, deși Eerste Divisie are 38 de etape, fiecare dintre cele patru perioade are câte 9 meciuri, astfel încât acestea acoperă doar 36 de runde în total.
Ultimele două etape ale sezonului nu aparțin niciunei perioade. Aceste întâlniri nu afectează desemnarea celor 4 câștigătoare ale perioadelor, dar sunt extrem de importante în ceea ce privește clasamentul de la finalul sezonului. Asta pentru că cele 3 locuri de play-off rămase sunt alocate exclusiv pe baza punctajului general obținut.
Dacă o echipă câștigă mai mult de o perioadă sau termină pe un loc ce trimite automat în play-off, dreptul de a câștiga perioada nu-i va reveni niciuneia dintre echipele clasate pe 2 în vreuna dintre perioade. Pe baza clasamentului general de la finalul sezonului se vor completa locurile disponibile din play-off.
Cele 6 cluburi de ligă secundă din play-off sunt împerecheate după realizarea unui clasament separat, cu locuri de la 1 la 6. Se joacă 1-6, 2-5 și 3-4. Câștigătorii ajung în semifinalele play-off-ului, unde li se va alătura locul 16 din prima liga, Eredivisie.
În semifinale, clubul din Eredivisie întâlnește un adversar considerat accesibil, câștigătorul meciului dintre locurile 3 și 4. Totul se simplifică înaintea finalei play-off-ului, unde ajung, evident, învingătorii din semifinale.
Acest sistem unic în lume dă șanse, practic, oricărui club din liga secundă să ajungă în elită cu condiția să câștige play-off-ul.
Telstar, care a terminat campionatul pe 17 în sezonul 2008-2009, și Sparta Rotterdam, care a fost pe 15 în 2013-2014, au ajuns în play-off. Sparta a fost la un meci distanță de promovare. Nicio echipă care a terminat mai jos de locul 8 nu a reușit promovarea. În sezonul acesta, Den Bosch, a 9-a clasată, poate face istorie după ce a câștigat o perioadă și a obținut accesul în semifinalele play-off-ului.
Sistemul olandez pune sub semnul întrebării organizările tradiționale și arată capacitatea fotbalului batav de a-și regândi propriile reguli.
Etichete: sistem competitional , format competitional , play-off liga a doua din olanda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmăGigi Becali a dezvăluit formula ideală pentru mijlocul terenului: „Nu există să mai joace altcineva acolo”
Gigi Becali (68 de ani), patronul FCSB-ului, a spus cum va arăta echipa sa...
De admin -
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmă”Dat pe spate”, Radu Naum a spus-o direct: ”Pe cuvântul meu. Nu am văzut așa ceva”
Como a produs una dintre marile surprize din UEFA Champions League, după ce a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmăDOUĂ cuvinte! Albanezii s-au convins deja de Universitatea Craiova
Universitatea Craiova s-a impus, scor 3-1, în Andorra, cu Inter Club d’Escaldes, în etapa...
De admin -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăProblemele se țin lanț de Bruno Fernandes: „El și Ana sunt devastați!”
Bruno Fernandes (32 de ani), căpitanul lui Manchester United, a primit o veste proastă...
De admin

You must be logged in to post a comment Login