Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Fostul lider mondial al tenisului feminin, Simona Halep, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că este foarte emoţionată înaintea meciului său de retragere, care va avea loc sâmbătă, la Cluj.
Simona Halep a fost însoțită de Elina Svitolina și de Gael Monfils, la conferința de presă. Alături de româncă a fost prezent și Andrei Pavel, fostul jucător de tenis.
Simona Halep, gata de meciul de retragere
Simona Halep i-a mulțumit, în mod special, lui Patrick Ciorcilă, organizatorul meciului ei de retragere de la Cluj. Ea a subliniat că este extrem de emoționantă, înainte să pășească din nou pe terenul de tenis.
“Este un eveniment plin de emoţie, sunt emoţionată de când am păşit la Cluj, pentru că totul este despre cariera mea, despre oamenii care m-au susţinut, publicul acesta frumos, care mi-a oferit cele mai frumoase momente, jucând aici, la Cluj, pentru România şi în turneele individuale.
E o plăcere, e o onoare, e o mândrie şi vreau, pe această cale, din nou, să-i mulţumesc lui Patrick Ciorcilă, că face posibil acest eveniment, această zi, care cumva încheie un ciclu din viaţa mea, un ciclu important, poate cel mai important de până acum, pentru că tenisul a fost viaţa mea. Face o treabă extraordinară cu Sports Festival şi cu turneele WTA. Felicitări, Patrick, mult succes şi aşteptăm cât mai multe evenimente de acest gen, frumoase şi pline de emoţie. Vă aşteptăm mai târziu pe teren şi sper să sărbătorim cariera mea cu tot sufletul şi cu multe bătăi de inimă“, a spus Simona Halep.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăVictor Pițurcă, fără milă! Ce a spus despre FCSB înaintea derby-ului cu Rapid
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăKevin Olah așteaptă oferte din România
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBayern – Arsenal Live Video, 22:00 DGS 1 | Real- Leipzig, 22:00, Live Video DGS 2 | Inter – Șahtior 22:00, Live Video DGS 3 | Villa – Viking, Live Video,22:00, DGS 4
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLa 17 ani, a fost acuzat că ar fi avut, de fapt, 42! Acum, a rupt tăcerea: ”N-am făcut nimic greșit”. Câți ani are și cum arată
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login