-
SuperLiga: Rapid – Poli Iași, luni, 20:00, DGS 1
-
SuperLiga: Farul – UTA, luni, 17:00, DGS 1
Concret, presa iberică susținea că Ceballos își dorește să semneze cu Betis, echipă care l-a lansat în fotbalul mare.
”Galacticii” plăteau 16,5 milioane de euro în 2017 pentru a-l transfera pe internaționalul de 28 de ani de la formația din Sevilla.
Dani Ceballos a anunțat că rămâne la Real Madrid cel puțin până la finalul sezonului
Din cauza faptului că Real Madrid are în lot mijlocași precum Modric, Bellingham, Tchouameni, Valverde și Camavinga, Ceballos ar fi prins mai puține minute în actualul sezon.
- Totuși, acesta a profitat de accidentările colegilor și a adunat, până în momentul de față, aproximativ 1000 de minute în actualul sezon.
Titular în victoria cu Las Palmas, scor 4-1, Ceballos a profitat din plin de șansa sa și a avut o prestație excepțională, prin care i-a făcut pe spectatorii prezenți pe Santiago Bernabeu să-i strige numele și să-l aplaude.
La finalul meciului, Ceballos a fost prezent la flash-interviu și și-a clarificat viitorul.
”Rămân la Real Madrid până la finalul sezonului, cu siguranță. Le urez succes celor de la Betis în acest sezon”, a declarat spaniolul, potrivit Marca.
4 milioane de euro este cota de piață a lui Ceballos, potrivit transfermarkt.
VIDEO rezumat Real Madrid – Las Palmas 4-1
Etichete: real madrid , betis , ceballos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Vlad Chiricheș a primit două oferte din România
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 20 de minute în urmăSe pregătește lovitura: PSV negociază transferul lui Dennis Man
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 20 de minute în urmăLionel Messi și-a anunțat retragerea de la naționala Argentinei!
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 21 de minute în urmăFederația Argentinei, reacție-fulger după ce Leo Messi s-a retras de la națională
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 22 de minute în urmăMirel Rădoi pleacă de la Gaziantep alături de un român! Îi reziliază contractul după doar o lună: ”Cel mai slab”
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login