-
Preliminarii CM: Islanda – Franța, luni, 21:45, DGS 1
-
Elite League U20: România – Cehia, luni, 17:00, DGS 1
- Golurile Ciprului au fost marcate de Loizou (9), Andreou (59), Kastanos (67, p), Kakaoullis (79).
Apostolos Mantzios: ”Am făcut ceea ce era evident, eram favoriți”
Apostolos Mantzios, care se află pe banca naționalei Ciprului din luna septembrie, a reacționat la scurt timp de la victoria din San Marino.
Totuși, selecționerul nu a fost întrebat de situația din clasament, unde Cipru are acum 8 puncte și a depășit România, care are 7, dar și două meciuri mai puțin disputate.
”Am făcut ceea ce era evident, eram favoriți, dar meciul a avut și capcane. Felicitări tuturor. Am avut ocazii în ambele reprize, dar în a doua repriză am fost mai eficienți. Nu mi-a plăcut prima repriză când am avut spații libere.
Suntem pe un drum bun, dar avem loc de îmbunătățit. Ne dorim o bună continuitate, să vedem ce îmbunătățiri putem aduce și să aducem treptat jucători noi. Cu răbdare, vor veni mari victorii.
Nu mă interesează vârsta sau echipele pentru care joacă jucătorii. Dacă un jucător din orice echipă ne poate ajuta, va veni la echipa națională.”, a spus Mantzios, potrivit presei din Cipru.
Clasamentul din Grupa H, după San Marino – Cipru 0-4
VIDEO rezumat San Marino – Cipru 0-4
San Marino: ”Ne-am făcut iar de râs. Suntem groaznici la cel mai înalt nivel”
Deja celebră pagină de Twitter ”San Marino Futbol”, urmărită de peste 370.000 de oameni, nu a putut să nu scoată în evidență rezultatele extrem de proaste înregistrate de echipa națională.
În primul meci din acțiunea din octombrie, San Marino a pierdut în Austria cu un scor neverosimil, 0-10.
”Ne-am făcut iar de râs. Am început prost, apoi am atacat ca Brazilia în 1970 și am lovit bara transversală. De acolo totul s-a dus la vale.
Am primit 14 goluri în doar două meciuri. Suntem groaznici la cel mai înalt nivel.”, au scris cei din San Marino.
În urma acestui rezultat, San Marino rămâne pe ultimul loc în Grupa H, din care face parte și România, cu 0 puncte și un golaveraj de 1-32, după 7 meciuri. Singurul gol marcat a fost chiar împotriva României, într-un meci care s-a încheiat cu scorul de 5-1 pentru ”Tricolori”.
Programul Grupei H din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026:
21 martie
Cipru – San Marino 2-0
ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 0-1
24 martie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Cipru 2-1
21:45 – San Marino – ROMÂNIA 1-5
7 iunie
16:00 – Bosnia și Herțegovina – San Marino 1-0
21:45 – Austria – ROMÂNIA 2-1
10 iunie
21:45 – ROMÂNIA – Cipru 2-0
21:45 – San Marino – Austria 0-4
6 septembrie
21:45 – Austria – Cipru 1-0
21:45 – San Marino – Bosnia și Herțegovina 0-6
9 septembrie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Austria 1-2
21:45 – Cipru – ROMÂNIA 2-2
9 octombrie
21:45 – Austria – San Marino 10-0
21:45 – Cipru – Bosnia și Herțegovina 2-2
12 octombrie
16:00 – San Marino – Cipru 0-4
21:45 – ROMÂNIA – Austria
15 noiembrie
19:00 – Cipru – Austria
21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA
18 noiembrie
21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina
21:45 – ROMÂNIA – San Marino
Etichete: romania , cipru , san marino , video cipru san marino
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGabi Tamaș reloaded! A fost prezentat iar la nouă echipă, după două luni: ”A semnat!”
Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, vineri, 19:00, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăScandal la Cupa Mondială: clubul i-a interzis să joace și a sunat federația! Se poate ajunge la FIFA
Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, vineri, 19:00, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFranța – Maroc 2-0 | Mbappe și Dembele și-au calificat naționala în semifinalele Cupei Mondiale 2026
Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, vineri, 19:00, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLovitură pentru Franța: Kylian Mbappe!
Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, vineri, 19:00, DGS 1...
De admin

You must be logged in to post a comment Login