-
Preliminarii CM: Germania – Slovacia, luni, 21:45, DGS 1
-
Preliminarii CM: Olanda – Lituania, luni, 21:45, DGS 2
Ioan Varga a fost executat silit pentru datorii și i-a fost scos la licitație un ansamblu imobiliar evaluat la 4 milioane de euro, iar CFR Cluj riscă să fie depunctată din cauza întârzierilor la plată.
Ioan Varga are ofertă pentru vânzarea CFR-ului
Ioan Varga ar putea încasa, însă, în curând o sumă importantă din vânzarea clubului CFR Cluj!
Potrivit La Gazzetta, Ioan Varga a primit o ofertă pentru vânzarea pachetului majoritar de acțiuni al clubului din Gruia de la omul de afaceri Alin Vădan, care deține compania de betting Don, care este deja sponsor principal la CFR Cluj.
Ioan Varga și Alin Vădan au negociat vânzarea CFR-ului și în vară, dar nu au ajuns la un acord. Negocierile au fost reluate acum, anunță sursa citată.
La momentul negocierilor din vară, Alin Vădan nega că este interesat de cumpărarea clubului CFR Cluj.
”O aberație! Rolul presei este să scrie, înțeleg perfect asta, dar informația respectivă nu este adevărată! Probabil, s-a făcut o speculație în contextul în care ne-am implicat, ca sponsori.
O declar public, răspicat: nu mă interesează să intru în fotbal, nu am avut niciodată intenția să cumpăr CFR Cluj! Susținem CFR-ul ca sponsor principal și atât. Suntem onorați că suntem pe pieptul unei grupări cu tradiție istorică, însă nu avem alte ambiții”, spunea Alin Vădan.
CFR Cluj, pe locul 12
CFR Cluj nu stă bine nici din punct de vedere sportiv. Echipa preluată de curând de Daniel Pancu este abia pe locul 12 în SuperLigă, cu 16 puncte, 9 în spatele Farului, ocupanta ultimei poziții de play-off.
Etichete: ioan varga , alin vădan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Vlad Chiricheș a primit două oferte din România
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmă„Favoritul” lui Hagi a marcat golul victoriei, la debutul pentru noua echipă
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMihai Rotaru i-a făcut o contraofertă lui Anzor Mekvabishvili! Răspunsul a fost dat imediat
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă”După luni de negocieri”, au bătut palma și Ousmane Dembele semnează
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFlorin Prunea ”a distrus” doi jucători de la FCSB: ”Săracul, ce țeapă” / ”Ce vijelie”
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login