
-
EHF European League: Skjern – Dinamo, marți, 19:45, DGS 2
-
Champions League: Bayern Munchen – Real Madrid, marți, 22:00, DGS 1
Paul Iacob, turbat de furie!
Aproximativ 9.000 de spectatori au fost pe Stadionul Giulești, iar atmosfera a fost una ca atunci când echipa câștiga în SuperLiga. A fost și un spectacol pirotehnic înainte de meci, dar la final lucrurile au degenerat.
Fanii și-au apostrofat favoriții pentru cel de-al șaselea eșec, cel care scoate Rapid din lupta pentru Europa. Elevii lui Bogdan Lobonț au fost ironizați, certați, iar Paul Iacob a izbucnit.
Mijlocașul a sărit la bătaie cu un suporter și cu greu a fost stăpânit. A fost scos de pe teren, mai mult luat în brațe de un coleg, și mai apoi direcționat pe tunelul ce duce la vestiare.
Nu s-au învățat minte! Spectacol pirotehnic la Rapid, cu Daniel Niculae în tribune
Galerie Foto
Înainte de meci, galeria grupării de lângă Podul Grant a pregătit și a desfășurat un spectacol pirotehnic, sub privirile lui Daniel Niculae (41 de ani), aflat la tribuna oficială.
Cei de la Rapid nu s-au învățat minte după ”Dosarul Pyro”, pe baza căruia Liviu Ungurean, liderul galeriei, a fost reținut, iar asupra lui Niculae s-a dispus urmărirea penală.
Concret, galeria de la Rapid a introdus ân stadion torțe și petarde pe care le-au aruncat pe gazon înainte de starul partidei.
Daniel Niculae a devenit inculpat, dar nu mai e acuzat de ”constituire de grup infracțional organizat”
În urmă cu o lună și jumătate, mai mulți suporteri din galeria Rapidului, dar și oficialul Daniel Niculae, au ajuns în birourile procurorilor, iar 17 persoane au fost reținute pentru câte 24 de ore în dosarul care a căpătat numele de ”Dosarul Pyro”.
La momentul respectiv, Niculae a primit calitatea de suspect la capătul celor două ore în care a dat declarații.
Întâmplător sau nu, deciza procurorilor în cazul lui Daniel Niculae, de a-i schimba încadrarea juridică în ”Dosarul Pyro” din suspect în inculpat vine la foarte puțin timp după ce oficialul giuleștenilor a numit ”o mizerie” dosarul legat de încălcarea Legii 4 prin folosirea materialelor pirotehnice pe stadioane.
Anunțul anchetatorilor a dus la întrebarea, vehiculată foarte intens, dacă după acest moment, Dan Șucu îl va mai păstra pe ”Nico” ca președinte al clubului. Dacă omul de afaceri va decide ca Nico să nu mai fie președinte, atunci asta ar însemna îndepărtarea din club a celui de care se leagă multe dintre realizările din ultimii ani ale noului Rapid, odată cu promovarea echipei din Liga a 4-a!
Totuși, trebuie remarcat că în comunicatul prin care este anunțată decizia de schimbare a încadrării, nu mai apare vreo referire la ”grup infracțional organizat”.
Referire care dacă ar fi fost păstrată ar fi înrăutățit perspectiva pentru oficialul din Giulești.
Etichete: iacob rapid , paul iacob , rapid – universitatea craiova 1-2 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmăCum a numit-o ucraineanca Elina Svitolina pe bielorusa Aryna Sabalenka înaintea meciului direct
Ucraineanca Elina Svitolina (32 de ani, 6 WTA) a surprins și a avut doar...
De admin -
Alte Sporturi
/ 11 minute în urmăBancu vs. Pădurariu! De ce Sorin Cârțu nu vede încă un star la FCSB, în ciuda entuziasmului lui Gigi Becali
Sorin Cârțu (70 de ani), președintele de onoare al Universității Craiova, care recent s-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMotivul pentru care Mihai Stoica nu mai vorbeşte cu Laurenţiu Reghecampf: „Nu-mi plac chestiile astea”
Mihai Stoica a plecat de la FCSB, iar la o zi după anunţul care...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMihai Stoica, prima reacţie după ce s-a spus că Reghecampf „l-a lucrat” la Gigi Becali: „N-am vorbit…”
Mihai Stoica şi-a dat demisia de la FCSB, iar plecarea lui a lăsat multe...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login