
-
SuperLiga: U Cluj – Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1
-
SuperLiga: Botoșani – Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1
Nacho Fernandez pleacă de la Real Madrid
Nacho Fernandez (34 de ani), căpitanul Realului, nu va lua în considerare nicio eventuală propunere de prelungire a contractului scadent în vară și-și va continua cariera în altă parte. Fundașul a jucat doar pentru madrileni. Crescut la clubul de pe ”Santiago Bernabeu”, a făcut pasul la prima echipă în 2012.
- 24 de trofee a cucerit Nacho cu Real Madrid, printre care 5 UEFA Champions League.
- 357 de meciuri, 16 goluri și 9 assist-uri sunt cifrele lui Nacho la Real Madrid. A adunat 111 partide și la formația secundă.
Nemulțumit de faptul că alți jucători sunt preferați în fața sa, în ciuda statutului său de căpitan, Nacho nu vrea să mai rămână la Real Madrid și, potrivit Marca, va merge în MLS, chiar dacă ar fi avut oferte mai tentante din punct de vedere financiar din Arabia Saudită. Ar fi putut rămâne și în Europa, la Inter, dar ibericul a luat decizia și va pleca în SUA.
Galerie Foto
Nacho nu a fost niciodată titular incontestabil pe ”Santiago Bernabeu”, ci mai degrabă un jucător care și-a făcut treaba de fiecare dată când a fost nevoie de el, chiar și când a fost folosit pe poziții unde nu era obișnuit să joace.
- Un gol în 24 de selecții a adunat Nacho la naționala Spaniei.
Etichete: real madrid , nacho fernandez , nacho mls
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăAndrei Coubiș a înscris un gol frumos pentru Lincoln, imediat după startul partidei
Transferat în această vară de la Universitatea Cluj pentru aproximativ trei milioane de euro,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăScene horror în Liga 2! Un fotbalist a suferit o accidentare gravă, iar arbitrajul a declanșat un scandal monstru
Faza s-a produs în jurul minutului 25, în apropierea careului echipei gazdă. În timpul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăScenariu complicat pentru Gigi Becali înainte de mercato! Ce se întâmplă la clubul de la care vrea să transfere un jucător
Fosta campioană a României a luat deja legătura cu Florinel Coman, în încercarea de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmăUn miliardar cu o avere de 5 miliarde de dolari vrea să intre în acționariatul lui Inter, echipa lui Cristi Chivu
Deocamdată, discuțiile cu fondul american Oaktree, actualul proprietar al clubului, nu au depășit însă...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login