-
Campionii Digi Sport: Edward Iordanescu, marți, 19:30, DGS 1
-
Premier League: Brentford – Arsenal, miercuri, 19:30, DGS 1
Alexander Isak (25 de ani) în minutul 4 și Joelington (28 de ani) în minutul 19 au fost cei care au punctat pentru Newcastle.
Ruben Amorim se află pe banca „Diavolilor” într-unul dintre cele mai dificile momente din istoria lui Manchester United
Amorim a pierdut șase dintre cele 11 meciuri disputate în toate competițiile de când l-a înlocuit pe Erik ten Hag în noiembrie, iar echipa sa nu a reușit să înscrie în ultimele trei partide. Eșecul în fața lui Newcastle a fost o lovitură dură pentru antrenorul portughez, iar Manchester United se află într-o situație extrem de complicată.
„Cred că retrogradarea este o posibilitate și trebuie să fim clari cu fanii noștri. Trebuie să schimbăm ceva, dar acest sezon va fi foarte greu pentru toată lumea. Poate să ne facă mai puternici și trebuie să luptăm.
Este foarte greu. Este unul dintre cele mai dificile momente din istoria clubului nostru și trebuie să acceptăm asta. O altă înfrângere în fața propriilor suporteri.„, a spus Amorim, conform GOAL.
Antrenorul a spus că principala problemă este lipsa de timp pentru antrenamente din cauza numărului mare de meciuri.
„În acest moment, este foarte greu să schimbăm rezultatele pentru că nu avem mult timp pentru a antrena baza stilului de joc pe care ne dorim să îl implementăm. În situațiile dificile, ai nevoie de această bază pentru a rezista.”, a adăugat lusitanul.
- Manchester United a primit 20 de goluri, de când echipa a fost preluată de Ruben Amorim
- Manchester United a terminat anul 2024 pe locul al 14-lea, la doar șapte puncte distanță de locurile de retrogradare
VIDEO cu rezumatul meciului Manchester United – Newcastle 0-2
Clasament Premier League
Etichete: manchester united , video manchester united newcastle , ruben amorim , retrogradare manchester united
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
A fost Dinamo ajutată cu Botoșani? „Nu a fost fault!”
Alte Sporturi
Anunţ despre demiterea lui Elias Charalambous
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA fost Dinamo ajutată cu Botoșani? „Nu a fost fault!”
Dinamo a câștigat primul meci al etapei a 12-a din Liga 1, 2-0 pe...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăElena Zaharia și Bernadette Szocs luptă în sferturi la Campionatul European! Programul zilei
Campionatul European Individual de tenis de masă de la Ljubljana continuă LIVE în AntenaPLAY....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAnunţ despre demiterea lui Elias Charalambous
Elias Charalambous este ca şi demis de la Levadiakos. Tehnicianul joacă astăzi probabil ultimul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSe naște un nou colos în Liga 1? „Vreau să duc echipa în Champions League!”
În ciuda situației dificile de la CFR Cluj, club aflat în proces de insolvență,...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login