Connect with us

Alte Sporturi

România – Bulgaria 0-0. ”Tricolorii” au remizat în primul test înainte de EURO 2024! Dennis Man a ratat un penalty

  • Fotbal: FC BihorGhiroda și Giarmata Vii, miercuri, 17:30, DGS 1

  • Fotbal: BelgiaMuntenegru, miercuri, 21:30, DGS 1

Meciul dintre România și Bulgaria a putut fi umărit în format LIVE TEXT pe site-ul digisport.ro, cât și în aplicația Digi Sport, de abonații Digi România.

România – Bulgaria 0-0. Evoluție ștearsă pentru ”Tricolori” în prima partidă de verificare înainte de EURO 2024

Galerie Foto

”Tricolorii” pregătiți de Edi Iordănescu au început bine meciul și și-au creat situații de a marca, însă nu au putut debloca tabela. La începutul reprizei secunde, Nicolae Stanciu a obținut un penalty, după ce a fost faultat în careul advers. Căpitanul naționalei l-a lăsat pe Dennis Man să execute, dar atacantul de bandă al Parmei a fost ”ghicit” de portarul Dyulgerov.

Ulterior, Edi Iordănescu a efectuat nu mai puțin de șase modificări și i-a aruncat în luptă pe Ianis Hagi, Florinel Coman, Daniel Bîrligea, Ionuț Nedelcearu, Vasile Mogoș și Darius Olaru, dar ”Tricolorii” nu au putut marca. Ba chiar, pe finalul partidei, Bulgaria a fost naționala care a creat mai mult pericol.

În cele din urmă, partida s-a încheiat cu o remiză albă, iar pentru ”Tricolori” urmează un amical cu Liechtenstein înainte de plecarea în Germania.

VIDEO cu rezumatul meciului România – Bulgaria 0-0:

Final de meci. România și Bulgaria au remizat, scor 0-0. Dennis Man putea decide soarta partidei, dar a ratat o lovitură de pedeapsă în debutul reprizei secunde.

Min. 88: Ocazie Bulgaria! Niță a prins cu siguranță un șut expediat din lovitură liberă.

Min. 85: Ocazie Bulgaria! Minchev a șutat din interiorul careului, dar mingea a fost reținută fără probleme de Niță.

Min. 77: Darius Olaru i-a luat locul lui Nicolae Stanciu.

Min. 70: Ianis Hagi a fost găsit în marginea careului, dar șutul său nu i-a creat probleme portarului Bulgariei.

Min. 69: Adrian Rus și Nicușor Bancu au fost schimbați cu Ionuț Nedelcearu și Vasile Mogoș.

Min. 67: Ocazie România! Florinel Coman a încercat să deblocheze tabela, dar șutul său a trecut peste poartă.

Min. 61: Trei schimbări efectuate de Edi Iordănescu. Răzvan Marin, Valentin Mihăilă și Denis Drăguș au ieșit de pe teren, iar în locul lor au fost introduși Ianis Hagi, Florinel Coman și Daniel Bîrligea.

Min. 52: Prima ocazie și pentru Bulgaria! Niță a intervenit excelent.

Min. 51: Penalty ratat de Dennis Man! Scorul rămâne 0-0.

Min. 50: Penalty pentru România! Nicolae Stanciu a fost faultat în careu, iar arbitrul turc al partidei a acordat lovitură de pedeapsă pentru ”Tricolori”.

A început repriza a doua dintre România și Bulgaria.

Pauză. Cele două naționale sunt la egalitate după primele 45 de minute, scor 0-0.

Min. 43: Ocazie mare ratată de Denis Drăguș! Răzvan Marin i-a pasat excelent vârfului României, dar acesta a trimis puțin pe lângă poartă dintr-o poziție de unu la unu cu portarul advers.

Min. 27: Marius Marin a văzut primul cartonaș galben al partidei.

Min. 20: O fază lucrată foarte bine de ”Tricolori”, însă șutul executat de Dennis Man a fost blocat.

Min. 19: Ocazie România! Drăguș a fost găsit în adâncime de Răzvan Marin, a driblat portarul, dar a ratat ținta.

Min. 16: Răzvan Marin a centrat din lovitură liberă, dar ”Tricolorii” nu au putut relua spre poartă. Radu Drăgușin a comis un fault în atac.

Min. 3: O primă ocazie pentru România! Dennis Man l-a găsit bine în careu pe Răzvan Marin, dar șutul mijlocașului a fost respins în corner de portarul Dyulgerov.

UPDATE. A început meciul amical dintre România și Bulgaria.

Echipele de start:

România (4-2-3-1): Niță – Rațiu, Drăgușin, Rus, Bancu – Marius Marin, Răzvan Marin – Man, Stanciu, Mihăilă – Drăguș

Rezerve: Moldovan, Târnovanu, Sava, Nedelcearu, Sorescu, Cicâldău, Pușcaș, Hagi, Șut, Coman, Olaru, Mogoș, Grameni, Racovițan, Bîrligea

Selecționer: Edi Iordănescu

Bulgaria (4-3-3): Dyulgerov – Turitsov, Atanasov, Petkov, Petrov – Petkov, Krastev, Kostadinov – Despodov, Kolev, Panayotov

Rezerve: Mitov, Vutsov, Tombak, Lyaskov, Kirilov, Minchev, Rusev, Petrov, Minchev, Iliev, Yusein, Popov

Selecționer: Ilian Iliev


România și Bulgaria s-au mai întâlnit de 10 ori până acum. ”Tricolorii” au patru victorii, vecinii s-au impus și ei de trei ori, în timp ce trei partide s-au încheiat la egalitate.

Precedenta întâlnire dintre Românai și Bulgaria datează din 2015, tot într-un amical. Partida de atunci s-a încheiat cu o remiză, scor 0-0.

Întâlnirea dintre România și Bulgaria din această seară are loc pe Stadionul Steaua, unde sunt așteptați peste 15.000 de suporteri.

Ultima victorie a românilor în fața bulgarilor a avut loc în 1989. ”Tricolorii” de atunci s-au impus cu 1-0, în calificările pentru Cupa Mondială.

Denis Alibec și Andrei Burcă vor rata, cel mai probabil, meciul cu bulgarii, după ce au absentat la antrenamentul de luni seară.

FRF a anunțat că Attila Karaoglan (37 de ani) va fi arbitrul care va conduce de la centru meciul amical dintre România și Bulgaria.

După meciul cu Bulgaria, ”Tricolorii” vor juca pe 7 iunie contra Liechtensteinului, de la ora 21:00, tot pe Stadionul Steaua. Apoi vor pleca în Germania, pentru EURO 2024.

Ce a spus Edi Iordănescu înaintea meciului cu Bulgaria

”E un moment pe care l-am căutat, l-am așteptat, am muncit pentru el, o calificare la turneul final. Sunt momente frumoase. Suntem în fața ultimelor teste.

Nu trebuie să uităm că pentru această calificare a trebuit să ne creștem nivelul de competitivitate. Acum vorbim de o competiție și trebuie să ne ridicăm.

Trebuie să înțelegem că sunt teste. V-am obișnuit în campanie că am dat șansă tuturor. Dacă vii la echipa națională, înseamnă că ești un jucător valoros.

Ca într-un puzzle, fiecare jucător trebuie să intre și să-și aducă un aport în echipă. Nu există titular și rezervă. Știm că suntem monitorizați de adversar”, a spus Edi Iordănescu, pentru Digi Sport. 

Nicolae Stanciu: ”Cel mai important aspect este să ieșim sănătoși, să nu avem probleme”

Nicolae Stanciu a susținut că obiectivul principal al ”Tricolorilor” în meciurile de pregătire cu Bulgaria și Liechtenstein este să nu se accidenteze și să fie apți 100% din punct de vedere fizic pentru partidele de la EURO 2024. 

Însă, în același timp, actualul jucător al lui Damac (formație din Arabia Saudită) a spus că jucătorii echipei naționale vor trata serios cele două meciuri amicale și vor căuta să obțină două victorii. 

”Cel mai important aspect este să ieșim sănătoși, să nu avem probleme, dar asta nu va însemna că nu vom trata meciul ca unul oficial.

Avem o săptămână de când suntem împreună și trebuie să punem în aplicare ceea ce am lucrat. Nu pot să intru în detalii tehnico-tactice. Pentru moralul nostru ar fi bine să câștigăm aceste amicale”, a spus Stanciu, la conferința de presă dinaintea partidei amicale cu Bulgaria. 

În preliminariile EURO 2024, Stanciu a fost unul dintre ”pilonii” echipei naționale. Astfel, mijlocașul ofensiv a fost titular în toate meciurile României de la această competiție (a bifat 10 prezențe și a marcat 3 goluri). 

  • 68 de selecții a adunat Stanciu pentru echipa națională și a marcat 14 goluri 
  • 5 milioane de euro este cota de piață a lui Stanciu, potrivit Transfermarkt 

Mesajul selecționerului Bulgariei înaintea meciului amical cu România

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a Bulgariei, Ilian Iliev, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că partida amicală împotriva României este un bun prilej pentru jucătorii săi de a-şi ridica încrederea în forţele proprii.

“Ne dorim să facem un meci foarte bun pentru că dorim să ne pregătim cât mai bine pentru Liga Naţiunilor. Acest meci cu România e un prilej bun de a ne ridica încrederea în forţele proprii.

Cu cât sunt mai multe meciuri împotriva unor formaţii puternice, cu atât e mai bine pentru moralul nostru. Fiecare dintre echipe are nevoie de victorie mâine pentru a-şi ridica moralul. Aşa că fiecare echipă va lupta pentru a câştiga.

Nu putem vorbi despre frică de un adversar anume. Ştim că în fotbalul de azi contează foarte mult munca în echipă. Nouă ne lipsesc 7 jucători importanţi.

Aceste meciuri le vom folosi pentru a testa jucători şi a încerca să închegăm echipa în perspectiva partidelor oficiale”, a afirmat tehnicianul.

Iliev este de părerere că prima reprezentativă a României va demonstra la EURO 2024 eforturile pe care le-a depus în campania de calificare.

“Naţionala României este condusă de mult timp de acelaşi antrenor, care a creat un nucleu foarte bun şi pot spune că se vede munca depusă la echipă. Consider că România va demonstra la EURO eforturile depuse până acum”, a explicat el.

Prezent la conferinţa de presă, căpitanul selecţionatei Bulgariei, Kiril Despodov, care este antrenat la echipa de club, PAOK Salonic, de Răzvan Lucescu, se aşteaptă ca România să fie foarte bine pregătită din punct de vedere tactic.

“Am învăţat foarte multe de la domnul Lucescu. Cunoscând metodele de pregătire ale dânsului, îmi dau seama că echipa naţională a României va fi mâine foarte bine pregătită tactic.

Pentru noi, aceste ultime două meciuri (n.r. – cu România şi Slovenia) înaintea celor oficiale din toamnă reprezintă nişte teste foarte bune pentru a arăta că echipa poate avea încredere în viitor“, a spus Despodov.

Lotul preliminar al României pentru EURO 2024 

PORTARI
Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 20/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 10/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Răzvan SAVA (CFR Cluj, 0/0);

FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 16/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 5/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 15/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 1/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 19/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 26/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 34/2);

MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 16/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 16/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 36/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 54/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 68/14), Adrian ȘUT (FCSB, 1/0), Darius OLARU (FCSB, 16/0), Constantin GRAMENI (Farul Constanța, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 22/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 19/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 33/5), Florinel COMAN (FCSB, 13/1);

ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 9/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 41/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 1/0).

Programul din Grupa României de la EURO

  • 17 iunie, ora 16:00 ROMÂNIA – Ucraina, Munchen
  • 17 iunie, ora 19:00 Belgia – Slovacia, Frankfurt
  • 22 iunie, ora 16:00 Slovacia – Ucraina, Dusseldorf
  • 22 iunie, ora 22:00 Belgia – ROMÂNIA, Koln
  • 26 iunie, ora 19:00 Slovacia – ROMÂNIA, Frankfurt
  • 26 iunie, ora 19:00 Belgia – Ucraina, Stuttgart

Etichete: romania , bulgaria , amical romania , edi iordanescu , nicolae stanciu , romania-bulgaria , romania euro 2024 , ilian iliev , kiril despodov , video romania bulgaria


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide