În definitiv, nu asta e definiția Giuleștiului? Măcar una dintre ele tot este: realismul magic.
De azi, sunt 101 ani de când povestea care începe cu litera “R” pe tricou, sus, deasupra inimii, se tot scrie, se tot aude, dar te și provoacă, te obligă să o admiri și, mai ales, te obligă să o știi.
Pentru că, și în cazul în care nu ești de partea ei, o cunoști pe dinafară, fără măcar să-ți dai seama. Chiar dacă nu o admiri, ești obligat să o respecți, dintr-o sută și unul de motive, însă, în primul rând, pentru intensitatea și greutatea istoriei sale.
Rapid București vine de demult, și vine de departe! Aproape că nu se mai zărește acel punct magnific al plecării lui către oameni.
25 iunie 2024, adică 101 ani. E mult? E puțin? E foarte mult? E doar începutul!
Între știrea venirii în Grant a lui Cristi Manea, de ultimă oră, și cea a parafării următorului transfer, există, iată, un timp al aducerii aminte și al unei reverențe către tot ce a fost.
Ca o condiție obligatorie pentru ce va fi să fie. Iar aici avem o altă definiție a Rapidului.
De fapt și de drept, Rapid e un dicționar de nume proprii care au trecut proba timpului.
25 iunie 1923 a fost puțin după cea mai lungă zi a anului, și tot astfel, se vede treaba, acum că un secol de speranță și valori a fost lăsat în urmă, că nimic nu s-a întâmplat fără un sens astral la această echipă.
Nașterea Rapidului a dat, de atunci, un semn de început de vară și chiar și asta se vede în destinul care trece ușor, în aceste zile, granița celor o sută de ani. Cu încă unul.
Marius Mitran: Rapid, Turnul Eiffel, Colosseum, Big Ben
101. Am scris, cândva, că Rapid este certificatul de identitate al sportului românesc.
Că este inima, simbolul și una dintre emblemele acestuia. Precum Turnul Eiffel pentru Paris, Colosseum-ul pentru Roma ori Big Ben pentru Londra, asta ca să păstrăm comparațiile strict sentimentale doar în aria sufletească a marilor capitale europene.
Nici nu știu, în realitate, ce înseamnă Rapid, balansând între Baratky și Nicky Dumitriu, “Fachirul din Giulești “, între Ionică Bogdan, favoritul lui nea Vanea Chirilă, și Dan Coe, favoritul corului magnific dirijat de “Bocciu” în Peluza Nord, ca un omagiu etern adus celui mai puternic. Etern.
E și ușor, și complicat să scrii despre Rapid, pentru că trebuie să spui, mereu, ca Pittiș, nebunul de la Teatrul Bulandra, sala de la Grădina Icoanei, că “sfârșitul nu-i aici!”.
Sigur că nu, azi, aici, e doar începutul, al 101-lea început. Vara nu începe în fiecare an, cam în același loc și în aceeași zi, de-o “eternitate și ceva?”. În Grant începe, da.
Păunescu a inventat sintagma asta, cu un pic de adăugire peste o eternitate măsurabilă. Rapid, care nu-i ieșea niciodată din minte, trebuie să-l fi inspirat pe poet. Ca la Imn, cel mai frumos dintre toate.
Pentru o singură dreptate
Așa cum i-a inspirat pe cei care au crezut și încă mai cred, în chiar epoca inteligenței artificiale care cuantifică totul, că o bară frumoasă e mai importantă decât un gol urât.
E complicat, în același timp, să vorbești, să scrii și să povestești despre Rapid, pentru că Rapid nu e aproape niciodată despre tine, e întotdeauna despre cel de lângă tine.
De aceea se cântă, așa cum se cântă, în Peluza Nord și în restul punctelor cardinale ale stadionului. Ale orașului. Ale țării. Ale lumii.
Despre generozitate e vorba lângă Podul Grant. Mereu despre cel care îți e alături, despre fratele tău, despre colegul tău de echipă și de luptă. De viață, în cele din urmă.
Tocmai de aceea, în ziua de 25 iunie, e de-ajuns doar să-i șoptești: La mulți ani, frate! La mulți ani, Rapid!
Iar rapidistul de lângă tine, cu ochii ușor în lacrimi, desigur că îți va reproșa, zâmbind: Dar mi-ai mai urat asta de 101 ori!
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
