Antrenorul a ajuns miercuri, 23 septembrie, în România, după ce Gigi Becali (68 de ani) a anunțat că a ajuns la un acord cu tehnicianul pentru preluarea echipei.
Reghecampf a fost surprins încă de la primele ore ale dimineții pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni.
Laurențiu Reghecampf, primul antrenament la FCSB joi
Laurențiu Reghecampf este așteptat joi, 24 septembrie, la baza celor de la FCSB, unde va conduce primul antrenament de la revenirea la echipă.
Ulterior, tehnicianul va fi prezentat oficial în cadrul unei conferințe de presă programate joi, de la ora 15:00.
Reghecampf va avea la dispoziție mai bine de două săptămâni pentru a pregăti primul său meci oficial după revenirea la FCSB.
Debutul este programat pe 10 octombrie, când FCSB o va întâlni pe Oțelul, pe Arena Națională, de la ora 21:30.
Reghecampf și-a rezolvat situația contractuală cu Esperance Tunis
Revenirea lui Laurențiu Reghecampf la FCSB a fost condiționată și de rezolvarea situației sale contractuale cu Esperance Tunis.
Antrenorul a avut de clarificat în ultimele zile situația cu formația din Tunisia, iar miercuri a ajuns la București pentru a începe noua aventură pe banca echipei lui Gigi Becali.
Patronul FCSB a dezvăluit că a discutat cu Reghecampf și a rezolvat problema legată de clauza pe care tehnicianul o avea, însă durata noului contract nu a fost stabilită.
„(n.r. dacă a rezolvat cu acea clauză de la Craiova) Da. Reghecampf cred că ajunge mâine – poimâine. Durata contractului nu am stabilit-o încă. Vedem, vedem”, a declarat Gigi Becali pentru Digi Sport.
Ce a câștigat Reghecampf la FCSB în primul său mandat
Laurențiu Reghecampf revine la FCSB după două perioade petrecute anterior pe banca formației patronate de Gigi Becali.
Primul mandat s-a desfășurat între mai 2012 și mai 2014, iar al doilea între decembrie 2015 și mai 2017.
Reghecampf are în palmares două titluri de campion al României câștigate cu FCSB, în sezoanele 2012/2013 și 2013/2014. Alături de echipa bucureșteană, tehnicianul a cucerit și Supercupa României, în 2014.
Antrenorul a obținut rezultate importante și în cupele europene. În sezonul 2012/2013, FCSB a eliminat-o pe Ajax în 16-imile Europa League, după o revenire spectaculoasă în returul de la București.
Ulterior, formația pregătită de Reghecampf a învins-o pe Chelsea pe Arena Națională, scor 1-0, în prima manșă a optimilor de finală ale competiției.
Gigi Becali plătește 167.000 de euro pentru a-i permite lui Reghecampf să antreneze
Unul dintre subiectele care au trebuit rezolvate înainte ca Reghecampf să poată reveni pe banca unei echipe din România a fost litigiul cu Universitatea Craiova.
Antrenorul a denunțat unilateral contractul cu formația din Bănie în 2023, pentru a pleca la Al-Tai. Universitatea Craiova a solicitat despăgubiri, iar litigiul a ajuns în instanță.
Reghecampf a fost obligat să achite 300.000 de euro și a primit inclusiv interdicția de a antrena în România până la plata datoriei.
Tehnicianul a achitat până acum jumătate din sumă. Pentru a facilita revenirea acestuia la FCSB, Gigi Becali s-a angajat să achite restul de 150.000 de euro către Universitatea Craiova.
La această sumă se adaugă penalități de aproximativ 17.000 de euro.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 16 minute în urmăDupă 4 ani, fotbalul revine pe fostul stadion din SuperLiga! Chiria s-a redus de la 8.000 de euro la 8.300 de lei
Fără vreun meci disputat în ultimii 4 ani, stadionul din Mediaș revine în circuit....
De admin -
Alte Sporturi
/ 16 minute în urmăPep Guardiola urmează să intre la negocieri pentru revenirea în antrenorat!
Pep Guardiola (55 de ani) este liber de contract, după ce a plecat de...
De admin -
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmăPeluza Nord a cerut, Gigi Becali a ascultat: Alin Stoica, OUT de la FCSB!
Gigi Becali (68 de ani) anunța marți, la Digi Sport Special, mai multe schimbări...
De admin -
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmăGigi Becali a vorbit la telefon cu Mihai Stoica! Demisie acceptată + Surpriză de proporții: „A spus ‘DA'”
Plecarea lui Mihai Stoica de la FCSB a avut loc la doar o zi...
De admin


You must be logged in to post a comment Login