Rapid și-a continuat parcursul fără eșec din acest debut de campionat și după deplasarea la Galați, dar giuleștenii au făcut totuși un pas greșit în fața celor de la Oțelul, remizând cu scorul de 1-1.
Prima repriză a fost dominată de gazde, care au deschis scorul prin Andrei Ciobanu, fost jucător în Grant. Golul egalizator a venit în partea secundă, prin Alex Dobre, căpitanul giuleștenilor la acest meci.

Dar, la final de joc, a fost reclamată o fază controversată din minutul 75 al partidei, când scorul era deja 1-1. Giuleștenii au cerut penalty pentru un henț, dar centralul nu a fost chemat la VAR.
Daniel Pancu, despre faza controversată din Oțelul – Rapid 1-1: ”Eu zic că îl lovește în mână”
Reluările par să arate că Zhelev, fundașul Oțelului, lovește mingea clar cu brațul, aspect evidențiat de Cristian Geambașu în direct la Digi Sport, la finalul partidei.

Radu Naum: Îl atinge în mână?
Daniel Pancu: Asta e întrebare de baraj? Eu zic că îl lovește în mână, așa văd.
Ilie Dumitrescu: Pare că și duce mâna spre minge.
Radu Naum: Nu știu dacă nu cumva brațul se retrage.
Cristian Geambașu: Se retrage spre minge! Cum așa ceva?! Nu era nevoie de VAR, dacă ești arbitru! Ai nevoie de asistenți…
Daniel Pancu: Ori mână, ori îl lovește pe jucătorul de la Rapid.
Radu Naum: Pare că îl atinge. Dar probabil că neavând siguranță absolută cei de la VAR… (…) Verdictul studioului este că e henț, vedem mâine și al lui Marius Avram.
Rapid, locul secund după cinci etape

Dacă a început sezonul trecut fără victorie în primele șase etape, Rapid nu are niciun eșec în primele cinci runde ale acestui campionat.
Și se află astfel pe locul secund în SuperLiga, cu 11 puncte, la două lungimi în urma liderului Universitatea Craiova.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGigi Becali a rostit un singur nume, după Craiova – FCSB 5-0: ”Ăla mi-a plăcut, dar nu are cu cine să joace!”
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCe a făcut Mihai Rotaru, imediat după Universitatea Craiova – FCSB 5-0
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGigi Becali i-a decis soarta lui MM Stoica, după Universitatea Craiova – FCSB 5-0
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSorin Cârțu, în extaz după ce Universitatea Craiova a spulberat-o pe FCSB: „Seară super, electrizantă, spumantă”
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin


You must be logged in to post a comment Login