După ce Eder Militao și-a prelungit înțelegerea până în anul 2028 cu Real Madrid, ”Galacticii” mai vor să păstreze pe Santiago Bernabeu un jucător din linia defensivă.
Real Madrid îi va oferi lui Dani Carvajal un contract până în 2026
Dani Carvajal și-a relansat practic cariera la Real Madrid începând cu acest sezon. Fundașul dreapta spaniol amintește de evoluțiile din ”tinerețe”, după ce a renunțat la gluten și ține o dietă în acest sens. Astfel, Carvajal a devenit o piesă extrem de importantă în angrenajul echipei, iar spaniolul este considerat un jucător esențial de către antrenorul Carlo Ancelotti.
În vârstă de 32 de ani, Dani Carvajal avea contract cu Real Madrid până în iunie 2025, dar conform spaniolilor de la Marca, ”Los Blancos” îi vor oferi în următoarele zile o prelungire de contract până în 2026.
Dani Carvajal a jucat întreaga carieră la Real Madrid, cu excepția sezonului 2012/2013, când a fost cumpărat de Bayer Leverkusen, iar apoi răscumpărat imediat de ”Galactici”.
- 398 de meciuri a jucat Carvajal în întreaga carieră pentru Real Madrid, perioadă în care a reușit 11 goluri și 62 de pase decisive.
- Nu mai puțin de 23 de trofee a cucerit spaniolul la Real Madrid: 5 trofee UCL, 5 Campionate Mondiale ale Cluburilor, 4 Supercupe ale Europei, 3 trofee La Liga, două Cupe ale Spaniei și 4 Supercupe ale Spaniei.
- 12 milioane de euro este cota de piață a lui Dani Carvajal, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
Real Madrid caută o variantă de back-up pentru Dani Carvajal
Chiar dacă Real Madrid vrea să-i prelungească înțelegerea lui Dani Carvajal, spaniolii mai caută un alt fundaș dreapta.
Contractul lui Lucas Vazquez cu gruparea blanco expiră la vară, iar Real Madrid ar vrea să transfere un alt jucător ca variantă de back-up pentru titularul de drept Dani Carvajal.
Conform spaniolilor de la Marca, acela ar fi Yan Couto, titularul de la revelația Girona, liderul din acest moment din La Liga.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMan City – PSG 1-4 şi AS Roma – Real 3-1. Campioana Europei face instrucţie pe terenul cetăţenilor. Răzvan Marin, titular la AEK
A doua seară de UEFA Champions League propune unul dintre cele mai tari meciuri...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăJucătorul român „uitat” de Gică Hagi, dorit în Bundesliga!
Jucătorul care nu a fost chemat de Gică Hagi la ultima acțiune a echipei...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăManchester City, în genunchi! PSG face legea, cu Pep Guardiola resemnat în tribune. 3 goluri în 32 de minute pe Etihad
Manchester City a revenit cu picioarele pe pământ după victoria de pe Anfield, în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăTudorel Stoica nu l-a menajat pe Hagi: ”A greșit selecția. Sunt supărați între ei!”
Conference League: Craiova – Getafe, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Celta Vigo –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login