
Echipa antrenată de Carlo Ancelotti s-a impus prin golurile marcate de Kylian Mbappe (37), Rodrygo (53) şi Vinicius Junior (84 – penalty), care marţi a câştigat trofeul FIFA The Best de cel mai bun jucător al anului,
Real îşi trece în palmares al doilea său trofeu internaţional în acets sezon, după Supercupa Europei, obţinută în august.
Real Madrid a câștigat Cupa Intercontinentală
Madrilenii au controlat ostilităţile, în timp ce mexicanii, câştigătorii Ligii Campionilor CONCACAF, au ameninţat doar pe contraatac.
Real Madrid a câştigat de trei ori competiţia originală Cupa Intercontinentală, care opunea campioanele Europei şi Americii de Sud, dar şi de cinci ori Cupa Mondială a Cluburilor. Cupa Intercontinentală din acest an este un format de tranziţie, de anul viitor urmând să se desfăşoare Cupa Mondială a Cluburilor, la fiecare patru ani, cu 32 de echipe, notează agerpres.
La Doha au evoluat echipele:
Real Madrid: Courtois – Lucas Vázquez (Asencio, 88), Tchouaméni, Rudiger, Fran Garcia – Camavinga (Ceballos, 61), Fede Valverde – Rodrygo (Modric, 70), Jude Bellingham (Guler, 88), Vinicius Junior – Mbappe (Brahim Diaz, 61).
Antrenor: Carlo Ancelotti.
Pachuca: Carlos Moreno – Andres Micolta, Sergio Barreto, Bryan Gonzalez, Luis Rodriguez (Carlos Sanchez, 75) – Pedro Pedraza, Elias Montiel – Alan Bautista (Angel Mena, 75), Nelson Deossa (Sergio Adrian Hernandez, 88), Oussama Idrissi (Alexei Dominguez, 88) – Salomon Rondon. Antrenor: Guillermo Almada.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 12 minute în urmăFC Bacău – Gloria Bistrița 3-0 | Moldovenii și-au asigurat victoria încă din minutul 18!
SuperLiga: Universitatea Craiova – Farul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA Arad – CFR...
De admin -
Alte Sporturi
/ 12 minute în urmăMarius Șumudică, despre un antrenor din Champions League: „Asta ar trebui să învețe”
SuperLiga: Universitatea Craiova – Farul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA Arad – CFR...
De admin -
Alte Sporturi
/ 12 minute în urmăReghecampf s-a enervat la conferința de presă: „Facem pe proștii?”. De la ce a pornit totul
SuperLiga: Universitatea Craiova – Farul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA Arad – CFR...
De admin -
Alte Sporturi
/ 13 minute în urmăCum a numit-o Daniel Pancu pe FCSB, înainte de meciul cu Rapid: ”Cel mai așteptat joc de către fanii noștri”
SuperLiga: Universitatea Craiova – Farul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA Arad – CFR...
De admin


You must be logged in to post a comment Login