Connect with us

Alte Sporturi

Reacţia tranşantă a lui Florin Prunea după ce Gică Popescu a fost înjurat de suporterii Farului!

Florin Prunea (58 de ani) a reacţionat după ce Gică Popescu (59 de ani) a fost înjurat surprinzător de suporterii Farului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cu Neluţu Sabău pe bancă, Farul are până acum un sezon foarte bun. A câştigat cu 3-1 ultimul meci, cu Petrolul, şi a urcat pe loc de play-off. După 11 etape disputate, Farul e pe 6, cu 17 puncte.

Reacţia lui Florin Prunea după ce Gică Popescu a fost înjurat de fanii constănţeni: „Farul nu are nevoie de aşa ceva”

„Una peste alta, dacă Farul este unde este în acest moment, și eu cred că au și niște rezultate extraordinare, sunt datorită și lui Gică Popescu. Eu cred că lumea acolo e supărată cu un singur motiv, pentru numirea lui Stoican (n.r. Flavius), anul trecut.

Dar a reușit să repare anul acesta. Gică Popescu a reușit să-l aducă pe Neluțu, pe Sabău, care este o mișcare extraordinară. Treaba chiar merge. Uite, au început iar să vină copii de la academie. Farul chiar nu are nevoie de așa ceva din interior, mai ales când lucrurile merg bine”, a declarat Florin Prunea pentru digisport.ro.

Ce s-a întâmplat la meciul Farul – Petrolul 3-1

Suporterii Farului Constanța s-au întors surprinzător împotriva acţionarului majoritar al echipei, Gică Popescu. Acesta a fost înjurat de galeria constănţeană, care i-a reproşat declaraţiile referitoare la cumnatul său, Gică Hagi, care e selecţionerul României.

„Găsitul țapului ispășitor, sport național. Să te dezici de ai tăi, stupid și imoral”, a fost unul dintre mesajele pe care fanii l-au afișat la meciul cu Petrolul.

„Ne scuzați, am greșit direcția, spre loja noastră era intenția”, se putea citi pe alt banner afișat cu ocazia confruntării de la Ovidiu.

„I-aş reproşa două lucruri. Primul, acest exces de încredere în jucători, trebuia să fie mai cumpătat, i-ar fi prins mai bine să aibă o reacţie mai temperată.

Şi doi, să realizeze că alta e activitatea la club, când ai timp, ai două săptămâni, o lună.

La naţională ai 3-4 zile înainte de un meci oficial, când trebuie să găseşti cea mai bună formulă”, a declarat Gică Popescu despre Gică Hagi, după ce România a pierdut toate cele 4 jocuri disputate recent în Liga Naţiunilor.

România mai are de jucat cu Polonia, acasă, şi cu Bosnia, în deplasare, în acest sezon al Ligii Naţiunilor.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi