-
Liga 2: Voluntari – Sepsi, marți, 20:00, DGS 1
-
WTA Roma: Sorana Cîrstea – Jelena Ostapenko, marți, 14:00, DGS 1
Echipa unde evoluează internaționalul român s-a impus în fața celor de la Panathinaikos, scor 2-1, la capătul unui meci spectaculos. PAOK, echipa lui Răzvan Lucescu, ocupă locul secund în clasament, cu 62 de puncte, la opt lungimi de liderul AEK Atena.
De menționat este că mai sunt două etape de disputat, adică șase puncte, motiv pentru care celelalte echipe nu mai pot urca pe primul loc.
Răzvan Marin, reacție după ce a câștigat titlul în Grecia: ”Campioni. Pe merit”
Luni, 11 mai, Răzvan Marin a postat un mesaj pe rețelele sociale în care a vorbit despre dificultatea acestui sezon, dar și despre grupul pe care AEK Atena l-a format.
”Un sezon lung. Mult sacrificiu, presiune, momente dificile și multă muncă în spatele unor seri ca aceasta. Nimic nu a venit ușor, dar am rămas uniți, am continuat să credem unii în alții și am luptat zi de zi.
Această echipă a arătat caracter exact când a contat cel mai mult. Am luptat pentru fiecare punct, fiecare meci și fiecare moment până la final.
Sunt mândru de acest grup, mândru de mentalitatea pe care am arătat-o pe tot parcursul sezonului și recunoscător tuturor celor care ne-au fost alături în fiecare etapă.
Atmosfera din această seară (n.r. ieri seară) a fost incredibilă, iar energia voastră s-a simțit din primul minut până în ultima secundă. Campioni. Pe merit”, a spus Răzvan Marin pe rețelele sociale.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Cifrele lui Răzvan Marin în acest sezon pentru AEK Atena
Răzvan Marin a evoluat în nu mai puțin de 29 de partide în campionatul Greciei, în acest sezon. Mijlocașul central român a marcat 3 goluri și a oferit alte 7 pase decisive.
De asemenea, în faza principală din Conference League, competiție în care s-au oprit în sferturile de finală, Răzvan Marin a evoluat în 10 partide: a marcat 3 goluri și a dat două pase decisive.
- Răzvan Marin are o cotă de piață de 3,5 de milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt
- Răzvan Marin mai are contract la AEK Atena până în 2028
- Viitorul, Standard Liege, Ajax, Cagliari, Empoli, AEK Atena – Echipele din CV-ul lui Răzvan Marin
Clasamentul din Grecia
Etichete: grecia , aek atena , razvan marin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCe moment pentru Cristiano Bergodi! E la o victorie distanță de a intra în istoria fotbalului românesc
Europa League: Dinamo Kiev – ”U” Cluj, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAnunțul FIFA, după ce CIO a cerut anularea sancțiunilor impuse Rusiei
Europa League: Dinamo Kiev – ”U” Cluj, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAlbion Rrahmani s-a transferat în Serie A! Cu câți bani s-a ales Rapid în total
Europa League: Dinamo Kiev – ”U” Cluj, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăProgramul etapei a 2-a din SuperLigă. Când se joacă Dinamo – Universitatea Craiova și Csikszereda – FCSB
Europa League: Dinamo Kiev – ”U” Cluj, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport...
De admin

You must be logged in to post a comment Login