-
Champions League: Galatasaray – Liverpool, marți, 19:45, DGS 1
-
Champions League: Newcastle – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1
Schimbarea vine după ce Elias Charalambous (45 de ani) și Mihai Pintilii (41 de ani) și-au dat demisia. Este pentru a doua oară când Mirel Rădoi este antrenor la FCSB. Prima experiență a avut loc în perioada iunie-noiembrie 2015.
Florin Cernat: „Mă bucur că Mirel Rădoi a acceptat să vină la FCSB”
Marți, 10 martie, Florin Cernat a împlinit 46 de ani. De aniversarea sa, directorul sportiv al celor de la FCSB a oferit o declarație în exclusivitate pentru digisport.ro și a vorbit despre ratarea play-off-ului, venirea lui Mirel Rădoi, dar și rolul său la campioana României.
- Florin Cernat a sosit la FCSB în noiembrie 2025
„Mergem înainte, nu avem ce să facem. Nu a fost un an foarte reușit, dar asta este viața. În fotbal se mai întâmplă și momente din acestea, dar trebuie să ne revenim. Să vedem unde s-a greșit. În fotbal, întotdeauna, antrenorii sunt cei care plătesc pentru rezultate. Nu este numai la noi, ci peste tot în lume.
Mirel Rădoi este un fost mare jucător al clubului. Nu am apucat încă să vorbesc cu el. Este foarte bine că a acceptat să vină și sunt convins că o să facem o treabă foarte bună. FCSB este un club profesionist și îmi place ceea ce fac aici. De aceea am și acceptat să vin aici. Eu o să am același rol și o să continui munca”, a spus Florin Cernat, pentru digisport.ro.
Becali a spus ce trebuie să facă Rădoi la FCSB, pentru a nu se băga peste el
Concret, milionarul din Pipera a specificat că totul va depinde în funcție de jocul pe care-l va presta echipa. Becali își dorește o echipă care să aibă posesie, dar și un joc rapid și care să-și domine adversarii.
”Dacă omul vine și te ajută, tu-l faci de râs? Nu e în regulă. Eu nu vreau să mă mai cert cu nimeni. Eu mai vorbesc cu voi și mai glumesc cu voi. Am vorbit acum vreo săptămână și cu Pițurcă.
Acum este o situație… Poate așa a vrut Dumnezeu și poate a făcut bine așa. Noi ne gândim la lucru pe termen lung, ăsta e doar un ajutor.
Trebuie să văd jocul echipei. De calificat în Conference nu cred că e mare greutate. Ca să iei locul șapte și să bați pe nu știu cine, UTA sau Botoșani… După, o să fie mai greu”, a spus Becali, într-o intervenție telefonică în direct, găzduită de emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.
Etichete: superliga , florin cernat , mirel radoi , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmăScandal! N-a fost lăsată să urce în avion din cauza ținutei: ”Ești dezbrăcată!”. Cum a apărut în aeroport și ce a urmat
Media: Fotbal Club, duminică, 18:30, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 20:30, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmăJose Mourinho i-a decis soarta lui Ibrahima Konate, după transferul la Real Madrid
Media: Fotbal Club, duminică, 18:30, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 20:30, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmăPreședintele țării a cerut măsuri drastice, după ce Coreea de Sud a fost eliminată de la Mondial: ”Sunt uluit”
Media: Fotbal Club, duminică, 18:30, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 20:30, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 27 de minute în urmăVictor Angelescu a făcut anunțul despre revenirea lui Rareș Ilie la Rapid
Media: Fotbal Club, duminică, 18:30, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 20:30, DGS 1...
De admin

You must be logged in to post a comment Login