
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a afirmat miercuri, la Adunarea Generală a forului, că a ales să candideze pentru un nou mandat nu doar pentru că statutul îi permite, ci şi pentru că se bucură de încrederea membrilor AG.
“Candidez nu doar pentru că statutul îmi permite, fiindcă limita de mandate, pe care am stabilit-o împreună, se aplică doar pentru viitor. Fie vorba între noi, suntem singura structură sportivă naţională cu o limită de mandate. Candidez pentru că mă bucur de încrederea voastră şi pentru că îmi place să câştigăm împreună. Peste 80% dintre voi mi-aţi trimis scrisori de susţinere şi mă bucur. Vreau ca, alături de colegii mei, să continuăm să creştem în anii următori.
Suntem într-o nouă etapă, în care aproape tot ecosistemul fotbalistic conştientizează că pentru a te afla la conducerea FRF ai nevoie de o viziune pentru dezvoltare, o abilitate de a dezvolta zone noi, o conectare la toate structurile de guvernanţă internaţionale“, a spus Burleanu.
Răzvan Burleanu a acuzat populismul unor personaje din fotbal.
“Unul dintre cele mai mari pericole contemporane este populismul. Alimentat de oameni cinici, sunt persoane care vorbesc foarte mult fără să fi realizat nimic important. Sunt cei care uneori distorsionează înţelesul firesc al lucrurilor. Avem şi în fotbal populişti, dar i-aş numi mai degrabă ignoranţi din punct de vedere profesional.
Unul de exemplu vrea ca FRF să se ocupe de tot ce înseamnă fotbalul românesc. Altcineva spunea că dacă ai echipa naţională în portofoliu banii vin oricum. Altcineva spunea că FRF trăieşte din banii de la FIFA şi UEFA. Le mulţumim celor două foruri, dar FRF are nevoie să producă de peste şase ori mai mulţi bani în fiecare an. Cel mai grav este că se manifestă prin personaje de rea credinţă care caută vizibilitate cu price preţ. Populismul subminează bunul simţ, responsabilitatea, profesionalismul.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCristi Chivu le-a spus-o italienilor, înainte de AC Milan – Inter: ”Nu contează, nu contează deloc!”
Inter Milano, echipa lui Cristi Chivu (46 de ani), o va înfrunta pe AC...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRobert Ilyeș: ”E coșmarul vieții mele! Cea mai mare dezamăgire”
Robert Ilyeș (51 de ani), antrenor la Olimpia Satu Mare și fost mijlocaș la...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCe veste pentru Daniel Pancu: revenire neașteptată la Rapid!
La derby-ul pierdut cu FCSB, scor 1-4 în etapa cu numărul 13 din SuperLiga,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCe lovitură! E în fața transferului carierei, după ce a ”strălucit” la Frosinone în meciul cu Lecce
Daniel Bîrligea (26 de ani) a intrat pe teren în minutul 70 și a...
De admin

You must be logged in to post a comment Login