-
Serie A: Pisa – Atalanta, vineri, 21:45, DGS 2
-
SuperLiga: FC Argeș – FCSB, vineri, 20:00, DGS 1
Antrenorul Costel Gâlcă a cerut insistent un mijlocaș ofensiv, iar acum cei de la Rapid sunt gata să-l transfere pe Olimpiu Moruțan, aflat în prezent la Aris Salonic, în Grecia.
După Olimpiu Moruțan, Rapid mai face două transferuri: ”Cât de curând”
Există două scenarii prin care această mutare urmează să se realizeze. Primul ar fi un împrumut până în vară, cu opțiune de cumpărare definitivă, iar a doua un transfer încă de pe acum, cu un contract până în vara anului 2027 pentru Moruțan, dacă grecii vor alege să-i rezilieze înțelegerea.
Internaționalul român nu va fi ultima noutate din lotul Rapidului. Jurnalistul Dan Filoti a anunțat că ocupanta locului 2 în SuperLigă este foarte aproape de a mai rezolva două transferuri.
”Olimpiu Moruțan nu vine singur. Mai vin doi jucători străini, liberi de contract, care pot emite pretenții pentru a fi titulari. E foarte posibil să se întâmple (n.r. transferurile) cât de curând”, a transmis Dan Filoti, în cadrul emisiunii Liga Digisport.
”Așteptăm în continuare până se va încheia perioada de transferuri. Cu siguranță ne dorim jucători cu alte calități la mijlocul terenului și o să vină. Poate să fie și decar, și optar”, a declarat recent Gâlcă.
Universitatea Cluj, FC Botoșani și FCSB sunt cluburile din România unde a evoluat Olimpiu Moruțan, plecat în 2021 din SuperLiga. Galatasaray, Pisa și Ankaragucu sunt formațiile din străinătate pentru care a jucat mijlocașul.
- 17 selecții și un gol sunt cifrele lui Moruțan la echipa națională.
- Moruțan are o cotă de piață de două milioane de euro, potrivit Transfermarkt.
Etichete: mercato , transfer rapid , jucator rapid , olimpiu morutan , mercato rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Antonio Conte, OUT de la Napoli. Cine îi va lua locul
Alte Sporturi
Antonio Conte, OUT de la Napoli. Cine îi va lua locul
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă„Până luni avem antrenor!” CFR Cluj așteaptă răspunsul lui Edi Iordănescu! Anunțul lui Cadu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google CFR Cluj caută de zor antrenor pentru sezonul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAntonio Conte, OUT de la Napoli. Cine îi va lua locul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Napoli a anunţat oficial joi plecarea, după două...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAntonio Conte, OUT de la Napoli. Cine îi va lua locul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Napoli a anunţat oficial joi plecarea, după două...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGata! Primul jucător care semnează cu FCSB. Anunțul lui Mihai Stoica: “Contract pe doi ani”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Florin Tănase a fost unul dintre jucătorii de...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login