Perioada de mercato din ianuarie se anunță a fi una aglomerată, iar echipele de top caută să se întărească pentru partea a doua a sezonului.
Unul dintre jucătorii care ar putea să fie protagonistul unei mutări importante este fotbalistul lui Tottenham, Micky van de Ven.
Concurentul lui Radu Drăgușin, dorit de Real Madrid

Fundașul central olandez, care a avut probleme medicale în ultimele săptămâni, este de un an și jumătate în curtea formației britanice.
În acest timp, batavul a avut evoluții apreciate și cei de la Real Madrid sunt gata să-l transfere pentru a-și întări defensiva, notează Relevo.
Mutarea este considerată a fi una de maximă necesitate în condițiile accidentării grave a lui Eder Militao. Sud-americanul va lipsi tot restul stagiunii după ce și-a rupt ligamentele de la genunchi, din nou, într-un meci al galacticilor din această toamnă.
Tottenham caută întăriri pentru zona defensivă
Ultimele partide din 2024 l-au găsit titular pe Radu Drăgușin. Românul a profitat de accidentările lui Romero și a lui Van de Ven, însă a fost nevoit să facă pereche în axul central cu Archie Gray.
Tânărul englez, care la bază este mijlocaș central, și la nevoie a jucat și în banda dreaptă a apărării, s-a trezit titular pe un post total necunoscut.
Slabăciunile din zona defensivă l-au făcut pe Ange Postecoglou să caute întăriri. Unul dintre numele apărute că ar fi pe lista lui Tottenham este cel al lui Milan Skriniar, actualmente la PSG.
Slovacul mai este dorit și de Galatasaray și ar înclina către o mutare în Turcia din câte se pare.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăSoţia lui Helmut Duckadam a aflat de indemnizaţiile de merit şi a răbufnit: „Inadmisibil!”
Soţia lui Helmut Duckadam a oferit o reacţie dură, după ce proiectul de lege...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 11 minute în urmă„Nu îl vom da pe o șaorma și o chiftea!” Anunțul lui Șumudică despre plecarea lui Cordea, aflat și pe lista FCSB
CFR Cluj pare că se resemnează că îl va pierde în această iarnă pe...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 15 minute în urmăEstrela Amadora i-a fixat prețul lui Ianis Stoica! Suma uriașă dorită în schimbul atacantului
Ianis Stoica a avut evoluții foarte bune în acest start de sezon la Estrela...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDaniel Pancu se gândește să scoată un titular din primul 11 la Rapid: „Mâine trebuie să aleg”
SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – FC Botoșani, vineri,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login