
(Reporter: Visăm la Mondial?) Nu visăm, e obiectivul nostru. Am spus-o, dar pentru a ajunge acolo trebuie să arătăm că merităm să avem un loc la Mondial”, a declarat Radu Drăguşin, în exclusivitate pentru Antena Sport.
În Cipru, ca în România! Fanii tricolorilor au luat cu asalt tribunele. Imnul României a răsunat la Larnaca
În Cipru, jucătorii lui Mircea Lucescu s-au simţit ca în România. În etapa a treia din Nations League, tricolorii joacă la Larnaca. În ciuda faptului că vorbim despre un meci în deplasare, fanii români au luat cu asalt arena din Cipru.
Aproximativ 5000 de români s-au aflat pe AEK Arena, stadionul celor de la AEK Larnaca, cu o capacitate de 8000 de locuri.
Naţionala României are parte de o susţinere uriaşă, indiferent de locul în care aceasta joacă. Scenele de la Campionatul European din această vară s-au repetat la Larnaca, acolo unde fanii români au dominat în tribunele arenei din Cipru.
Aproximativ 5000 de fani i-au susţinut din tribune pe jucătorii lui Mircea Lucescu, într-o arenă care are 8000 de locuri.
Încă de la intonarea celor două imnuri, fanii României şi-au făcut simţită prezenţa. „Deşteaptă-te, române” a răsunat ca şi cum partida s-ar fi disputat în România. Marţi, tricolorii joacă în Lituania, de la ora 21:45, în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăDaniel Pancu, categoric după FCSB – Rapid 4-1: ”E groaznic”. Și-a anunțat decizia: ”Voi schimba toată echipa”
FCSB a reușit să o învingă pe Rapid, scor 4-1, în cadrul etapei 13 din...
De admin -
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăA vrut să joace în FCSB – Rapid, dar Gigi Becali l-a scos din lot: ”Să nu mai aibă vreo cerere”
FCSB a învins-o clar pe Rapid, cu scorul de 4-1 (0-1), sâmbătă seara, pe...
De admin -
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăOlimpiu Moruțan s-a convins, după FCSB – Rapid 4-1
Rapid a fost învinsă, scor 1-4, de FCSB, pe Arena Națională, în etapa a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 53 de minute în urmăAlex Pașcanu a rămas uimit de ce s-a întâmplat la FCSB – Rapid 4-1: ”Și cu asta, basta!”
Rapid a suferit o înfrângere dură în derby-ul cu FCSB, scor 1-4, în etapa...
De admin

You must be logged in to post a comment Login