Londonezii au avut parte de un meci de vis și nu le-au dat nicio șansă adversarilor.
Johnson a deschis scorul în minutul 3, după o cursă de senzație a lui Micky van de Ven, iar avantajul a fost dublat imediat după pauză de Dejan Kulusevski.
Radu Drăgușin a evoluat din nou pe Old Trafford
Golul care a pecetluit definitiv soarta partidei a venit în minutul 77, de la Solanke, în urma unui corner.
A urmat introducerea în teren al lui Radu Drăgușin, cu 10 minute înainte de final. Românul l-a înlocuit chiar pe adversarul său direct pe post, van de Ven.
A fost a doua prezență pentru fundașul nostru în actualul sezon de Premier League, la care se adaugă una în Cupa Ligii și una în Europa League, însă de tristă amintire, pentru că a fost eliminat după doar 8 minute.
De altfel, debutul lui Drăgușin la Tottenham a venit tot într-un meci cu United, pe Old Trafford.
Fotbalistul lui United a avut de suferit după întâlnirea cu Drăgușin

Prima acțiune la care Drăgușin a participat în meci a fost una cu un final prost pentru Mason Mount.
Mijlocașul lui United, intrat în prima repriză pe teren, a pierdut duelul aerian cu jucătorul român și din contactul cu acesta și-a spart capul.
Ten Hag a fost nevoit să-l schimbe din nou pe acesta și s-a văzut pe transmisiunea TV cum sângere abundent.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAudi A8, stop după 32 de ani. Care este viitorul?
Potrivit publicației germane Auto Motor und Sport, constructorul din Ingolstadt a oprit producția limuzinei...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăProtest la academia lui FCSB! Părinții au retras copiii de la antrenament, iar Mustață a intervenit și a prezentat imaginile controversate
Aproximativ 30 de familii au refuzat să-și lase copiii la antrenament, în semn de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDinamo pregătește transferuri pentru iarnă! Andrei Nicolescu a anunțat postul pe care ”câinii” vor să se întărească
Andrei Nicolescu, președintele clubului din Ștefan cel Mare, a vorbit despre planurile ”câinilor” pentru...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFormula 1 merge pe planul inițial! Ce se întâmplă cu ultimele curse ale sezonului, după tensiunile din Orientul Mijlociu
După mai multe săptămâni în care desfășurarea ultimelor două etape ale Formulei 1 a...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login