-
SuperLiga: Unirea Slobozia – FC Argeș, sâmbătă, 17:30, DGS 1
-
SuperLiga: U Cluj – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1
A fost primul joc al formației din Gruia după ce Daniel Pancu (48 de ani) a fost anunțat oficial drept noul antrenor al echipei, însă tehnicianul în vârstă de 48 de ani nu a stat pe bancă, ci în tribune, pentru că acordul său cu CFR a intrat în vigoare abia astăzi, 1 noiembrie.
Cristi Dulca: ”E o mare provocare pentru Daniel Pancu”
La scurt timp după meciul pierdut de CFR Cluj în fața celor de la Dinamo, Daniel Pancu a primit avertizări din partea lui Cristi Dulca (53 de ani), fostul său coleg de la Rapid.
Dulca a vorbit despre problemele salariale pe care echipa din Ardeal le are, dar și despre ce va trebui să facă ”Pancone” pentru a redresa echipa.
”E o mare provocare pentru Daniel, pentru că e primul club de Liga 1 la care antrenează. Nu e o situație ușoară, dar îi urez baftă și am încredere în el. Este un antrenor tânăr și care vrea să demonstreze. Are entuziasm. E greu pentru el, dar cred că o va scoate la capăt.
Nu cunosc detalii, știu că au restanțe destul de mari la salarii.
Pentru jucători nu e ușor să nu-ți primești salariul, dar în orice domeniu e greu. Nu e ok ce se întâmplă. Gândește-te la antrenori, care intră în vestiar și le cere să dea totul și ei nu se pot concentra. E greu și pentru antrenor să gestioneze.
Și eu am trecut printr-o asemena situație la U Cluj, atunci când era Anamaria Prodan. La Mediaș am fost 6 luni neplătiți, era foarte greu.
Nu e grav, dar luând situația așa cum este, va fi greu. Daniel va avea o misiune destul de grea.
Eu cred că CFR își va reveni. Are jucători foarte buni. Pe toată lumea miră că a ajuns în situația asta”, a spus Dulca, la Digi Sport Matinal.
Daniel Pancu, surprins în tribune, după ce Dinamo a marcat golul victoriei în minutul 90+2 al meciului cu CFR Cluj
Camerele TV l-au reperat pe antrenor, imediat după ce Soro a marcat golul de 2-1. Pancu era căzut pe gânduri, părea că nu înțelege ce s-a întâmplat cu noii săi elevi, însă nu a refuzat să dea mâna cu o persoană care l-a abordat chiar în acele momente.
Galerie Foto
VIDEO Reacția lui Daniel Pancu, după ce Dinamo a făcut 2-1 cu CFR Cluj, în minutul 90+2
VIDEO Rezumat Dinamo – CFR Cluj 2-1
Clasamentul SuperLigii
Etichete: liga 1 , cfr cluj , cfr , daniel pancu , cristi dulca , superliga , video dinamo cfr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmăRevenire surpriză în tricoul României: „Mă întorc la echipa naţională, acolo unde inima mea bate altfel”
Echipele calificate în urma preliminariilor la turneul final, găzduit de Polonia, România, Cehia, Slovacia...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 41 de minute în urmă„O tragedie! Aşa am fost blestemaţi mereu” Cristi Borcea, revoltat pentru situaţia lui Dinamo, în plină luptă pentru titlu!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Fostul preşedinte şi acţionar...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCorvinul Hunedoara – Universitatea Craiova LIVE TEXT (20:30). Meci dificil pentru campioana României la Arad
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Meciul dintre Corvinul Hunedoara...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAndrei Nicolescu a dezvăluit cine a provocat scandalul de la Csikszereda – Dinamo: „Asta arată frica!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Andrei Nicolescu, președintele lui...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login