-
Cupa României: Csikszereda – Sepsi, marți, 16:00, DGS 1
-
Cupa României: CS Dinamo – Dinamo, marți, 21:00, DGS 1
Noua arenă de la malul mării va avea o capacitate de 18.000 locuri și va fi încadrată în categoria IV UEFA.
Primăria Constanța a susținut că va începe lucrările la noua arenă înainte de 2027
Galerie Foto
Ilie Bolojan, premierul României, a transmis la finalul lunii iunie că, pentru ca anumite stadioane din România să fie construite, primăriile trebuie să contribuie financiar.
Ulterior, edilii locali au oferit detalii despre situația construcției noului stadion al Farului dar și despre întârzierea lucrărilor, care trebuiau să se desfășoare încă în vară.
Demararea efectivă a lucrărilor va depinde, în primă fază, de eforturile financiare ale administrației locale, din moment ce Guvernul a amânat finanțarea noilor arene până în 2027.
Cu proiectul tehnic aproape finalizat și autorizația emisă, municipalitatea a promis transparență și a susținut că va începe lucrările înainte de anul 2027, chiar și cu finanțare proprie, conform golazo.ro.
”Din informațiile apărute în spațiul public, din discuțiile cu instituțiile care gestionează fondurile și având în vedere situația actuală a bugetului de stat, singura modalitate de a începe lucrările o reprezintă finanțarea inițială de la bugetul local, urmând ca sursele de la bugetul de stat să fie alocate ulterior.
Sursa contribuției de 25% o reprezintă veniturile proprii ale bugetului local, care vor fi alocate printr-o hotărâre a Consiliului Local. În prezent există deja aprobată o cofinanțare de 13% din valoarea lucrărilor.
Deoarece cadrul legal permite, UAT Municipiul Constanța a întocmit planul concret de derulare a lucrărilor pe componenta locală, astfel încât acestea să fie demarate înainte de anul 2027”, au transmis reprezentanții Primăriei Constanța, conform sursei menționată anterior.
Ce dotări va avea noul stadion din Constanța
Galerie Foto
- Teren de antrenament pentru fotbal și atletism
- Săli de antrenament
- Centru de conferințe
- Spațiu expozițional
- Spații administrative, comerciale și de alimentație publică
- Zone ample de parcare pentru jucători și oficialități
Etichete: farul , stadion constanta , primaria constanta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSimeone, după Atletico – Real Madrid 2-1: „Inacceptabil! Nu contează ce nume ai, Mourinho”
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDinamo – Farul 4-0. Echipa lui Nuno Campos a făcut spectacol și intră în pauza competițională de pe primul loc!
20.09.2026, 22:22 SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăOUT! Real Madrid a dat comunicatul oficial despre Valverde după scandalul-monstru de la 1-2 cu Atletico
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFederația a aflat ce a spus acum opt ani și l-a dat afară imediat de la echipa națională
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login