PSG și Inter Milano se întâlnesc sâmbătă, 31 mai, de la ora 22:00, în cel mai așteptat meci al anului din fotbalul internațional – finala Ligii Campionilor – la Munchen.
Partida dintre cei doi ”granzi” ai Europei va fi condusă de la centrul terenului de arbitrul Istvan Kovacs, aflat la a treia sa mare finală europeană, după cele din Conference (2022), respectiv Europa League (2024).

Presa din Ungaria, despre Istvan Kovacs, înainte de finala Ligii Campionilor
Istvan Kovacs s-a născut în România, în Carei, însă tatăl său este de origine maghiară. Înainte de partida de pe Allianz Arena, presa din Ungaria i-a dedicat un articol arbitrului, în care a fost abordat subiectul etniei sale.
„Cineva trebuie să realizeze ceva cu adevărat remarcabil pentru ca, având un asemenea nume, toată lumea să știe despre cine este vorba. Istvan Kovacs – cu două decenii în urmă, în sport, numele acesta le-ar fi amintit tuturor de pugilistul Koko, însă astăzi ne gândim mai degrabă la un arbitru de fotbal care este și al nostru, și nu prea.
Apare frecvent pe ecrane, mereu se întâmplă ceva cu el sau în jurul lui, iar noi îl numim maghiar, deși în statisticile meciurilor, lângă numele său, apare mențiunea (român). El este Istvan Kovacs, cel care sâmbătă seară va conduce pe teren jucătorii lui Internazionale și Paris Saint-Germain în finala Ligii Campionilor”, au scris jurnaliștii de la Magyar Nemzet.

De ce l-a numit presa din Ungaria ”maghiar” pe Istvan Kovacs
Publicația citată a explicat că Istvan Kovacs ”nu poate fi decât maghiar”, prin prisma numelui său.
„Cine poartă numele Istvan Kovacs nu poate fi decât maghiar. Așa este respectat chiar și în România, unde presa oficială îl numește Istvan Kovacs, nu Ștefan.
Puțin a lipsit ca să fie trecut în acte ca aparținând Ungariei, căci unul dintre cei mai cunoscuți arbitri de fotbal ai zilelor noastre s-a născut la doar șase kilometri de graniță, în municipiul Carei, aflat pe teritoriul României.
Mama sa provine dintr-o familie de șvabi, iar tatăl – dintr-una maghiară. Este cetățean român de la naștere, dar în 2011 a obținut și cetățenia maghiară, lucru de care – după cum subliniază mereu – este extrem de mândru”, au adăugat maghiarii.
GALERIE FOTO | Istvan Kovacs se iubește cu Denisa Fazakas
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmăGigi Becali: ”N-a semnat încă, dar n-am nicio treabă”. A schimbat politica de transferuri
Media: Fotbal European, duminică, 21:55, DGS 1 Handbal: Finala EHF Champions League, Fuchse –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmăAu făcut anunțul despre Joao Paulo de la FCSB, înainte de debutul la Cupa Mondială 2026
Media: Fotbal European, duminică, 21:55, DGS 1 Handbal: Finala EHF Champions League, Fuchse –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmăAcord! Din liga a doua, semnează și merge să se bată la titlu în SuperLiga
Media: Fotbal European, duminică, 21:55, DGS 1 Handbal: Finala EHF Champions League, Fuchse –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmăBrazilienii nu s-au ferit, după debutul la Cupa Mondială 2026: ”Cea mai proastă repriză de la 7-1 cu Germania încoace”
Media: Fotbal European, duminică, 21:55, DGS 1 Handbal: Finala EHF Champions League, Fuchse –...
De admin



You must be logged in to post a comment Login