Connect with us

Alte Sporturi

Povestea tragică din viaţa lui Cristi Chivu. De ce tatăl lui s-a stins la 44 de ani

Povestea tragică din viaţa lui Cristi Chivu

Cristi Chivu ascunde o poveste tragică de care puţini români ştiu. Tatăl lui s-a stins la 44 de ani, într-un moment în care actualul antrenor de la Inter se afla la începutul carierei de fotbalist.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Viaţa lui Cristi Chivu a cunoscut un traseu norocos. Atât în cariera de fotbalist, cât şi ca antrenor. Totuşi, norocul şi l-a făcut singur, pentru că debutul lui Chivu în fotbal a însemnat şi o adevărată provocare. Tatăl lui s-a stins, iar Chivu a rămas încă de la 17 ani fără cel mai important ajutor.

Chiar dacă acum a ajuns la Milano şi trăieşte cea mai frumoasă filă din viaţă, povestea lui Chivu începe însă la Reșița. Și într-o seară pe care nu o poate uita niciodată. Pe 31 martie 1998, cu câteva ore înaintea unui meci cu Ceahlăul, Cristi Chivu a fost chemat acasă. Tatăl lui, Mircea Chivu (1954-1998), fost fotbalist și antrenor, își trăia ultimele clipe, răpus de cancer la doar 44 de ani. În locul unei despărțiri obișnuite, i-a spus ceva ce un copil de 17 ani nu ar trebui să audă: „Du-te înapoi în cantonament şi pregăteşte-te de meci. Bateţi Ceahlăul pentru Reşiţa şi pentru mine”. Aceasta a fost dorinţa a unui tată care şi-a văzut pentru ultima dată fiul.

Cristi Chivu a jucat în acel meci, câștigat 5–1, în care a marcat și el. Mircea Chivu, tatăl lui Cristi Chivu, a fost fundaș la CSM Reșița în anii ’70–’80 și antrenor al echipei între 1994 și 1998. După Revoluție antrenase inclusiv în Germania. Tatăl lui Cristi Chivu a fost un om respectat și regratat. El a fost cel care i-a sădit disciplina și, poate mai important, responsabilitatea. „I-am promis că voi avea grijă de familie”, avea să spună Chivu mai târziu.

„M-am maturizat foarte mult, de la o zi la alta. Pierderea pe care am suferit-o nu s-a simțit în progresul meu. Maturizându-mă foarte devreme și plecând într-un alt oraș, Craiova, învățând să trăiesc singur, am învățat și să mă descurc singur și am avut ca principală motivație promisiunea pe care i-am făcut-o tatălui meu pe patul de moarte, și anume că voi avea grijă de familie. I-am spus să nu-și facă griji, că voi fi un om responsabil, un cap de familie care să-l înlocuiască”, povestea Chivu în cadrul Sports Business Academy, citat de Sport.ro.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi