
Ce obiective are Mehmet Topal la Petrolul Ploiești
După primele analize, Topal a declarat că fotbalul din România este mai tehnic decât cel din Turcia şi că obiectivul său este să ajungă cu Petrolul în play-off, după care să cucerească titlul în trei ani.
„E o mare onoare pentru noi să fim aici. Știm că am venit la o echipă mare. În viață am lucrat cu antrenori buni, cu nume importante. Asta face parte din experiența mea. Când jucam fotbal încercam mereu să fiu la cel mai înalt nivel, așa voi face și ca antrenor.
Eu și echipa mea vom da tot ce putem pentru echipa asta care are un secol de existență. Românii și turcii nu diferă mult, sunt sigur că vom avea o relație bună aici. Nu prea am urmărit liga din România, precum pe cele mari din Europa, dar știu în mare parte despre ce e vorba.
Am avut puțin timp de analiză înainte să vin aici. N-am avut mult timp să analizăm. De o săptămână nu prea dormim, ne-am pregătit să știm unde venim. Fotbalul românesc e mai tehnic decât cel turc. Vom fi o echipă care aleargă mult și care luptă pe teren. Acesta este obiectivul nostru.
Targetul nostru de sezonul acesta e să jucăm în play-off. În 3 ani, încercăm să luăm titlul, să fim campioni. Nu am jucat nicăieri fără un obiectiv. Nu am avut contact cu oameni fără obiective în viață”, a declarat Mehmet Topal, la prezentarea oficială din luna iulie.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRomânia, locul 3 la Campionatul European de Culturism şi Fitness! Tricolorii au obţinut 39 de medalii
Lotul național al Federației de Culturism și Fitness a României a obținut o performanță...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăVinicius, atac furibund la un adversar: “Ești prost. Te duci în liga a doua, fratele meu”. Ce replică a primit
Real Madrid a învins-o duminică pe Espanyol, iar la două zile după meci au...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăVictor Wembanyama, un nou record în play-off-ul NBA! San Antonio Spurs, înfrângere în primul meci cu Timberwolves
San Antonio Spurs a pierdut pe teren propriu meciul de debut din semifinalele de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăȘoc la CFR Cluj! Plecare din conducerea clubului: “Demisia am depus-o de ieri. Nu vreau să mă asociez cu ei”
Bogdan Mara, directorul sportiv de la CFR Cluj, a anunțat marți că și-a dat...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login