-
Champions League: Galatasaray – Bodo/Glimt, miercuri, 19:45, DGS 1
-
Champions League: Real Madrid – Juventus, miercuri, 22:00, DGS 1
Antrenorul olandez a transmis că era normal ca Man să aibă nevoie de o perioadă de adaptare, având în vedere că a schimbat țara și campionatul, și a afirmat că Dennis lovește foarte bine mingea, drept dovadă ”racheta” de la a doua reușită.
Peter Bosz, despre Dennis Man: ”Dacă e cineva să aibă un șut bun, acela este el”
”De obicei, ne așteptăm ca atunci când aducem pe cineva, să performeze imediat. Vrei să vezi rezultate. Dar asta nu este realist. Uneori este bine să faci un pas înapoi. Cei care l-au adus au făcut-o cu mare atenție. Earnest Stewart (n.r.- directorul tehnic) a fost chiar în Italia să-l urmărească la Parma.
Am fost atât de fericit pentru al doilea său gol. Dacă e cineva să aibă un șut bun, acela este el. Anterior a mai avut ocazii de acest fel, dar acum a înscris un gol foarte frumos. Acest lucru este foarte important pentru el”, a afirmat antrenorul principal al grupării din Eindhoven.
Man a fost numit omul meciului în a treia sa apariție din cea mai tare competiție intercluburi, iar discursul său de la final spune totul despre emoțiile pe care le-a trăit.
”Incredibil, cred că este cea mai frumoasă seară din viața mea. Am meritat victoria și suntem fericiți. Îi cunosc, sunt o echipă foarte bună. Le-am spus băieților înainte de meci că ne așteaptă un meci greu, dar am marcat două goluri rapide. Apoi am jucat din ce în ce mai bine.
E mai bine așa. E mai bine când jucăm împotriva echipelor mari. Cred că avem mai mult spațiu să ne facem jocul. Avem câțiva jucători de foarte bună calitate. Și știu că pot ajuta enorm această echipă. Devin din ce în ce mai bun”, a spus Dennis Man, după meci.
VIDEO cu rezumatul meciului PSV – Napoli 6-2
Etichete: psv-napoli , peter bosz , dennis man , video psv napoli , rezumat psv napoli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCe a spus Marius Baciu despre oferte, după ce s-a scris că e dorit în străinătate: „Bineînţeles că vom spune DA”
După ce în ultimele zile au apărut informaţii că Marius Baciu e dorit în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRusul Batrakov a marcat în Galatasaray – Barcelona şi a intrat în istorie: de 15 ani nu s-a mai întâmplat asta
Galatasaray a primit vizita Barcelonei, în etapa a doua a grupei de Champions League....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSituaţie bizară la Interul lui Cristi Chivu! Calhanoglu a ajuns în rol de fundaş central şi a comis penalty!
Club Brugge a deschis scorul, în minutul 30 al meciului pe care îl dispută...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăInter – Brugge 1-3 şi Galatasaray – Barcelona 1-4 se joacă ACUM. Probleme pentru Chivu în Champions League
A doua etapă din UEFA Champions League a început în această seară, nouă partide...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login