
Alexandru Stoian, fotbalistul de la FCSB despre care Gigi Becali spunea că este o “perlă”, s-a accidentat în meciul naționalei Under-19 contra Islandei. În urma partidei care a avut loc în nordul Europei, “tricolorii” au obținut calificarea în faza decisivă a preliminariilor pentru Campionatul European din 2026.
Stoian s-a întins pe gazon în prima repriză chiar înainte de pauză și a acuzat probleme medicale. Ținând cont de modul în care a sesizat că are probleme, sunt șanse ca jucătorul de 17 ani să aibă un impediment de ordin muscular.
FCSB îl poate pierde pe Alexandru Stoian
Titular în duelul din preliminarii între România și Islanda, Stoian a reușit și să marcheze în prima repriză chiar din pasa colegului său de la echipa de club, Mihai Toma. Fotbalistul de 17 ani nu a reușit însă să încheie partida, după ce a acuzat probleme medicale la capătul unui sprint.
Stoian a primit îngrijiri medicale, a intrat în teren și a terminat repriza pe teren, însă a fost scos la pauză. Rămâne de văzut care va fi gravitatea accidentării jucătorului de la FCSB după ce va efectua testele medicale.
În acest sezon, Stoian a adunat 11 meciuri pentru echipa roș-albastră, în două dintre ele fiind titular. Puștiul de 17 ani a marcat și un gol în meciul din prima etapă cu Hermannstadt.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFC Botoşani a învins FK Csikszereda, scor 1-0. Ardelenii au avut un jucător eliminat din minutul 18
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Formaţia FC Botoşani a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCe lovitură! După Salah, turcii îl transferă și pe fostul jucător de la Real Madrid
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Noua echipă a lui...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDaniel Oprița pleacă de la Steaua și s-a înțeles cu noua echipă: 6.000 €/lună
SuperLiga: Oțelul – FC Argeș, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Csikszereda, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMingea cu care Maradona a marcat golul „cu mâna lui Dumnezeu” a fost vândută din nou la licitație! Suma oferită
SuperLiga: Oțelul – FC Argeș, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Csikszereda, luni,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login