FCSB și-a continuat seria de victorii în play-out, după ce a învins-o pe Petrolul Ploiești, scor 3-1, în etapa a 6-a din play-out. Tănase, Tavi Popescu și Olaru au înscris golurile victoriei.
În urma acestui rezultat, roș-albaștrii și-au consolidat poziția de lideri în play-out. Au ajuns la 36 de puncte, cu un avans de 5 lungimi față de UTA, care nu a disputat meciul din această etapă.

Gigi Becali, după victoria echipei sale cu Petrolul: „Ne-am distrat cu ei”
La finalul partidei, patronul Gigi Becali a numit fotbaliștii care l-au impresionat în partida contra formației lui Mehmet Topal.
„Normal că mă așteptam. Scot în evidență, am vorbit cu MM și i-am spus: <<Știu ce s-a întâmplat cu noi anul ăsta. Am jucat prea multe meciuri, echipa a fost obosită>>. Acum ne-am distrat cu Petrolul. Noi nu am putut să alergăm până acum.
Și încă ceva, am remarcat un Dawa care e mai bun decât înainte deși e accidentat. Un Popescu, mai bun decât înainte de accidentare. Cel mai important lucru este mijlocul terenului, un Tănase care a crescut, are maturitate în joc, iar cel mai important e invenția lui Joao Paulo.
Nu e Lixandru care fuge sau dă mingea la fundașii centrali. Joao Paulo pasează, dă în față, nu îi e frică de joc. Asta am descoperit la meciul ăsta. Joao Paulo, fotbalist, mijlocaș central”, a spus Gigi Becali, la Prima Sport.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmă”Cristi Chivu a explodat” și i-a transmis un mesaj clar Barcelonei: ”M-am săturat!”
SuperLiga: Oțelul – FC Argeș, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Csikszereda, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăÎl vede Gică Hagi? Face spectacol la echipa de club, dar n-a mai prins naționala de 9 ani
SuperLiga: Oțelul – FC Argeș, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Csikszereda, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăCe a spus Gigi Becali despre Arnold Garita, după debutul la FCSB
SuperLiga: Oțelul – FC Argeș, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Csikszereda, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 minute în urmăGigi Becali a luat o decizie radicală în privința lui Florin Tănase: „Niciodată în viața lui!”
SuperLiga: Oțelul – FC Argeș, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Csikszereda, luni,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login