
Echipa Universitatea Craiova a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Farul Constanţa, în etapa a 12-a din Ligii 1.
Ovidiu Sabău a ţinut şedinţă în vestiar, după meci. El a avut un mesaj dur pentru o parte dintre jucători, spunând că nu-şi merită banii.
„Un adversar care ne-a dat teamă, superior, care joacă în competiţi europene. Un adversar care ne-a dat mare frică. A doua repriză parcă puteam egala, am avut două-trei ocazii, apoi ei puteau marca de vreo trei ori. Jucători mulţi care joacă sub nivelul lor, realizând poate reacţionează să facă mult mai bine. Chin!
Nu s-au găsit soluţii pentru că adversarul a făcut presiune. Astazi s-a văzut frică la mulţi jucători, surprinzător şi la mulţi jucători cu experienţă. La unii. Ce pot să spun mai mult?!
Cei care au arătat slab pănâ acum, trebuie să facă ceva să arate mai bine. Le-am spus si direct, în vestiar. Nu trebuie să stea echipa în 12-13 jucători. Clubul le plăteşte salarii, clubul trebuie să vadă că ne merităm banii”, a spus Sabău, citat de Digi Sport.
Filmul meciului
Campioana a controlat prima parte a meciului şi a deschis scorul în minutul 16, când David Matei a pasat rapid lui Elisor, acesta a pivotat şi a şutat din întoarcere, învingând-ul pe Munteanu. Cinci minute mai târziu Băsceanu a lovit bara, iar oaspeţii au replicat prin marea ocazie a lui Ahlinvi, din primul minut de prelungire al reprizei. Elisor a trecut pe lângă dublă în minutul 59, apoi constănţenii au ratat şi ei, prin Grigoryan. Presiunea pusă de olteni s-a materializat mai întâi prin bara lui Al-Hamlawi, din minutul 86, pentru ca în minutul 87 Romanchuk să înscrie cu o lovitură de cap, din lovitura liberă a lui Cicâldău. Universitatea Craiova – Farul s-a terminat 2-0, campioana fiind a treia în clasament, cu 26 de puncte. Farul ocupă poziţia a şasea, cu 17 puncte.
Alte Sporturi
Dinamo a primit răspunsul de la Sepsi
Alte Sporturi
S-a aflat adevărul în cazul Simona Radiș – Ancuța Bodnar
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăNicolae Stanciu, mesaj misterios: ”Am parcurs un drum lung împreună”
SuperLiga: FC Voluntari – FCSB, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – FC...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDinamo a primit răspunsul de la Sepsi
SuperLiga: FC Voluntari – FCSB, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – FC...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăS-a aflat adevărul în cazul Simona Radiș – Ancuța Bodnar
SuperLiga: FC Voluntari – FCSB, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – FC...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDirect de pe patul de spital, Constantin Robicek a rupt tăcerea! Mesaj după accidentarea gravă
SuperLiga: FC Voluntari – FCSB, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – FC...
De admin

You must be logged in to post a comment Login