Connect with us

Alte Sporturi

Omul care l-a crescut și s-a îmbogățit de pe urma lui Mihăilă a fost readus la Craiova cu un scop bine țintit

  • Liga 2: Corvinul – Csikszereda, miercuri, 17:30, DGS 1

  • Champions League: Real Madrid – Bayern, miercuri, 22:00, DGS 1

Fost arbitru divizionar, Silviu Bogdan este un descoperitor extraordinar de talente, activitate din care au avut de câștigat atât acționarii echipei, cât și el, personal. Este cel care a avut cel mai mare aport în descoperirea și dezvoltarea jucătorilor Mihăilă, Screciu, Baiaram, Vlădoiu și Markovic, de exemplu.

Silviu Bogdan plănuiește revigorarea juniorilor de la Universitatea Craiova și promovare lor la prima echipă

Pe primii doi, Universitatea Craiova a luat peste 11 milioane de euro, de la Parma, respectiv de la Genk, iar Bogdan a primit în jur de 2,5 milioane de euro, conform procentelor cedate de clubul oltean la momentul semnării contractelor cu jucătorii.

De altfel, convingerea lui Bogdan să revină în Bănie s-a bazat mult pe planul dezvoltării centrului de copii și juniori în așa fel încât la prima echipă să fie promovați din ce în ce mai mulți fotbaliști care și simt oltenește.

Eu am revenit de la 1 februarie la Universitatea Craiova. Eu am mai lucrat la Craiova la centrul de copii și juniori în trecut. Încercăm să creăm un proiect sănătos, pe termen lung. De aceea m-am și întors la Univ. Craiova. M-a determinat să revin, faptul că foarte puțini copii au făcut pasul spre echipa mare. Vreau să particip la promovarea tinerilor la echipa de seniori. Acesta este planul. Aseară (n.r. luni seară) a debutat Dani Bană.

Eu am învățat multe de la Gheorghe Hagi. În trecut, cu școala mea de fotbal am avut mai multe confruntări cu academia lui Gică Hagi la meciurile de juniori. Craiova este un centru de copii puternic. Noi am câștigat titlul la centrul de copii și juniori, iar o problemă este că nu a fost promovat niciun jucător la prima echipă.

Pentru Bană, la un debut cu FCSB, să joci 15 minute, eu zic că este un lucru bun pentru clubul nostru”, a explicat Silviu Bogdan într-o intervenție la emisiunea Liga Digisport.

Staff-ul lui Gâlcă este unul profesionist, au lucrat foarte mult împreună. Cred în Costel. Un club are nevoie de profesioniști. Într-un timp relativ scurt, Costel a reușit să aducă un plus echipei, chiar și un plus de spectatori la stadion. Jocul a determinat să vină mai mulți fani la stadion.

A fost o victorie frumoasă (n.r. 2-0 pentru Universitatea Craiova cu FCSB), a fost un joc bun al echipei. Faptul că a venit atâta lume în contextul în care lumea a fost plecată în concediu, a fost ceva de vis, un lucru bun pentru noi. Victoria cu FCSB ne dă speranțe pentru a atinge locul 2”, a completat Bogdan.

Etichete: silviu bogdan , silviu bogdan director sportiv , silviu bogdan universitatea craiova


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide