-
SuperLiga: Universitatea Craiova – Rapid, duminică, 20:30, DGS 1
-
SuperLiga: Hermannstadt – Oțelul, duminică, 17:45, DGS 1
- Darius Olaru (32, 56) a marcat golurile roș-albaștrilor
Elias Charalambous: ”Trebuie să recuperăm puntele pierdute la început”
Elias Charalambous, antrenorul celor de la FCSB, s-a declarat încântat de prestația elevilor săi. Cipriotul a ținut să-l laude în mod special pe Ionuț Cercel (18 ani), cel care a evoluat pentru al doilea meci la rând fundaș central.
”A fost foarte important pentru noi să câștigăm acest meci. Cred că din primul până în ultimul minut am controlat meciul. La fel ca în ultimele săptămâni, ne-am impus ritmul, am jucat rapid și am avut un meci bun astăzi. Am luat cele 3 puncte și trebuie să continuăm așa.
Știm calea, trebuie să continuăm să jucăm așa ca să luăm puncte și să recuperăm cât mai repede posibil. E foarte important în fotbal să păstrezi poarta intactă. Meciul trecut cu UTA, meciul acesta am reușit să nu luăm gol. Ai șanse mai mari să câștigi când nu iei gol. Nu e vorba doar de linia de fund, ci de echipă.
E bine că avem un lot numeros. Sunt multe meciuri, mai ales acum. Jucăm multe meciuri din 3 în 3 zile, așa că e nevoie de toți jucătorii. Partea bună e că toți jucătorii de care avem nevoie sunt într-o formă bună.
Pentru Cercel suntem foarte fericiți, în special pentru că e un jucător tânăr. Suntem fericiți că se descurcă bine, mai ales acum că este fundaș central, poziție unde avem probleme. Sper să continue jocul bun.
”n.r. de play-off) Încet-încet trebuie să recuperăm puntele pierdute la început. Asta încercăm să facem. Le mulțumesc fanilor că au venit și ne-au susținut, sper să-i facem fericiți săptămână de săptămână.
(n.r. de Basel) La acest nivel toate meciurile sunt dificile. Am văzut-o pe Basel jucând anul acesta, este o echipă bună. Dar vom merge acolo să jucăm. Am arătat că în Europa puteam face lucruri bune și sper să o facem și în acest meci”, a declarat Elias Charalambous la flash-interviu.
VIDEO Declarațiile lui Elias Charalambous
Clasamentul din SuperLiga
VIDEO Rezumatul meciului U Cluj – FCSB 0-2
Etichete: elias charalambous , ionut cercel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRonaldo, atacat de fostul vârf al lui Real Madrid: „Nu se mai ține pe picioare”
UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Care a fost cel mai mare portar român din istorie?”. Reacția lui Bogdan Stelea
UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”O să vadă el ce înseamnă să fii fluierat de 84.000 de euro!” Mutu a spus ce crede de Drăguș
UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDupă ce a ratat transferul la Barcelona, Julian Alvarez a făcut schimbarea: impresarul lui Rodri!
UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting, marți, 19:45,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login