Formația pregătită de Dorinel Munteanu a trecut peste pierde lui Eduard Pap, poartar care a anunțat că nu-și va mai prelungi înțelegerea, și l-a adus pe Iustin Popescu, fostul goalkeeper de la Dinamo.
Prin această mutare a început oficial perioada de mercato la formația gălățeană, care acum încearcă să-și tureze motoarele.
Oțelul transferă de la CFR Cluj. Mijlocașul a semnat cu gruparea gălățeană

Ultimul fotbalist ajuns pe lista grupării oțelare este Cristian Chira, un mijlocaș central de 22 de ani care a aparținut celor de la CFR Cluj.
El a evoluat la nivel de seniori doar pentru Unirea Dej, acolo unde a fost legitimat și în stagiunea trecută.
Oțelarii au oficializat mutarea și au făcut anunțul pe site-ul grupării.
De altfel, de la formația din Dej a mai existat o mutare care le-a prins bine celor de la Oțelul Galați, în vară trecută.
Atunci, Dorinel Munteanu l-a înregimentat pe Alexandru Pop, atacant care a marcat 11 goluri în stagiunea recent încheiată.
Oțelul Galați s-a despărțit de 8 jucători
Mai exact, portarii Eduard Pap și Relu Marian Stoian, fundaşii Dragan Lovric, Costin Petruţ Ghiocel, Dan Lucian Panait şi Claudio Ionuţ Mocanu, atacantul George Cîrjan și mijlocaşul Vasile Jardan, nu vor mai continua la echipa lui Munteanu.
”SC Oţelul Galaţi, club care în stagiunea revenirii în Superligă a disputat semifinala barajului pentru calificarea în Conference League şi finala Cupei României, le mulţumeşte jucătorilor ajunşi la final de contract pe care nu va mai conta în sezonul următor
. Este vorba de şapte jucători, unii dintre ei făcând parte din acest minunat proiect încă din perioada în care gruparea roş-alb-albastră activa în liga a treia”, a fost anunțul transmis de club.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 16 minute în urmăLovitura pregătită de Inter! Transfer pentru Chivu direct la rivala Juventus
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmăOUT! Demitere-surpriză în Europa, după 0-3 și încă un titlu ratat
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmăSandra Izbașa, oprită de Poliție în trafic, în miez de noapte. „Hai, scoate și tu șprițul ăla” / „E sub scaun”
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmă”Ciudat”. Daniel Pancu nu se aștepta la asta, după ce a văzut Dinamo – Rapid
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin


You must be logged in to post a comment Login