Connect with us

Alte Sporturi

OFICIAL | Dan Șucu a început schimbările în conducerea Rapidului: anunțul făcut de giuleșteni

Formația de lângă podul Grant a decis să-i ofere o “promovare” omului care s-a ocupat de scouting până acum, Daniel Sandu.

Rapid are Director Sportiv

Acesta urmează să aibă mai multe atribuții în cadrul clubului Rapid, inclusiv în partea de recrutare de jucători.

Postul de Director Sportiv a fost ocupat de Sorin Boiangiu până de curând, însă acesta a fost dat afară după o criză de nervi făcută de Dan Șucu.

“Daniel Sandu este noul Director Sportiv al Rapidului.

‘Fișa postului meu nu include doar partea de recrutare de jucători. Eu trebuie să mă asigur că tot ce este atât în jurul echipei, cât și în echipă este în ordine. Mă refer de la stafful medical, la cantonamente, la conduita jucătorilor sau chiar a staffului, la ce ține de partea de pregătire fizică sau de urmărire a datelor.

Ceea ce încerc să implementez este ca deciziile antrenorilor sau a viitoarei echipe de scouting să fie bazate pe niște rațiuni foarte clare. Trebuie să ne dăm seama exact ce căutăm și ce ne dorim atât de la jucători, cât și de la staff, și cred că acest început de drum este unul destul de optimist, pentru că momentul în care suntem acum nu este unul foarte bun. Sper ca din sezonul viitor să luăm totul de la început și să ne arătăm adevărata valoare.’

Mult succes, Daniel!”, a fost anunțul postat pe Facebook de giuleșteni.

Daniel Sandu, noul Director Sportiv al celor de la Rapid

Daniel Niculae, OUT de la Rapid?

Următoarea mutare la nivel de conducere pe care cei de la Rapid ar putea să o facă e legată de Daniel Niculae, actualul președinte.

Acesta a avut un dialog de la distanță cu Dan Șucu și se pare că s-ar afla pe lista neagră a acționarului majoritar.


[embedded content]

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

Inchide