
După ce s-a speculat că Ioan Ovidiu Sabău i-ar ceda locul lui Marius Șumudică pe banca tehnică a celor de la U Cluj, Radu Constantea, președintele ”șepcilor roșii”, a anunțat că înțelegerea cu Sabău va fi prelungită.
Ioan Ovidiu Sabău continuă pe banca tehnică a celor de la U Cluj: ”A semnat pe doi ani”
În ciuda faptului că rezultatele din play-out nu au fost foarte mulțumitoare, gruparea se va baza pe serviciile tehnicianului pentru următorii doi ani.
”Are contract și pentru sezonul următor, a semnat pentru doi ani. Cred că au fost cele două meciuri în care echipa a jucat bine, cu Petrolul și cel de Galați, din Cupă. Cred că de acolo a venit așa un recul din punct de vedere al echipei și mental. 80 la sută din sezon a fost ok (n.r. despre nemulțumirea antrenorului)”, a explicat Radu Constantea, pentru sportpesurse.
Dennis Politic este dorit la U Cluj. Anunțul lui Radu Constantea: ”Este pe lista noastră”
Conducerea clubului va încerca să întărească lotul în perioada de mercato din vară. Printre jucătorii doriți de ”studenți” se numără și Dennis Politic, fotbalistul celor de la Dinamo. Deși echipa sa a traversat un sezon dezastruos, aflându-se foarte aproape de retrogradare, prestațiile extremei nu au trecut neobservate.
”Este o listă mult mai lungă de potențiali jucători pe care îi analizăm, dar ei vor lua decizia. Îi avem pe cei de care cred că avem nevoie. Nu aș vrea să vă confirm.
Este o listă foarte lungă de sportivi. Este și Dennis Politic pe această listă. Dar vorbim despre o listă destul de lungă”, a mai spus Radu Constantea
[embedded content]
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
Alte Sporturi
Andrei Rațiu, față în față cu transferul carierei
Alte Sporturi
Dorit de FCSB, Florinel Coman a ales
Alte Sporturi
Mohamed Salah e UNIC la Cupa Mondială
Alte Sporturi
Brazilia a intrat în istoria Cupei Mondiale
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 30 de secunde în urmăJose Mourinho, ”dat pe spate” de o echipă de la Cupa Mondială: ”Așa se câștigă trofee”
Media: Fotbal European, luni, 22:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, luni, 18:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAndrei Rațiu, față în față cu transferul carierei
Media: Fotbal European, luni, 22:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, luni, 18:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDorit de FCSB, Florinel Coman a ales
Media: Fotbal European, luni, 22:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, luni, 18:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăJulian Nagelsmann a reacționat, după lovitura grea primită de Germania! OUT de la Cupa Mondială
Media: Fotbal European, luni, 22:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, luni, 18:00, DGS...
De admin


You must be logged in to post a comment Login