Aceste reguli nu stipulează nimic. E ca și cum ai avea un pahar găurit sau o coasă fără lamă. Doar complică un sport care, în esență, e simplu și clar. Ori concurezi să fii primul, ori accepți din start că te poți supune deciziei de-a fi cel de-al doilea.
Ambele variante, dacă sunt asumate clar și de la început de toată lumea, sunt OK.
O tăcere de neînțeles
În cursa de la Suzuka, Piastri a cerut delicat permisiunea de-a trece înaintea lui Norris pentru a-l ataca pe Verstappen. ”Dacă Lando încă își menajează pneurile, cred că ar trebui să atace curând. Cred că am ritmul necesar să-l atac pe Max”, a zis australianul. I s-a răspuns, dacă așa ceva poate fi un răspuns: ”E ritmul lui Lando”. Piastri a insistat, după un timp: ”După cum am spus, am ritmul necesar să-l atac pe Max”.
Atunci s-a întâmplat ceva de neînțeles. Boxele au tăcut. Răspunsul n-a fost nici ”da, poți trece în față”, nici ”nu, stai acolo unde ești”. Dacă era oricare dintre acestea, era OK. Dar răspunsul a fost tăcerea.
Indecizia înseamnă slăbiciune
Or, această tăcere ascunde o mare slăbiciune. O decizie amânată la nesfârșit e deseori mai proastă decât una greșită, dar luată rapid. McLaren va trebui să ia cât mai rapid o decizie în ceea ce privește statutul celor doi piloți ai săi.
Anume:
1. Fie îi lasă pe piloți să se lupte liber între ei.
2. Fie desemnează un pilot principal și unul secundar.
Orice amânare în a lua o decizie în acest sens slăbește întreaga echipă. Și, prin recul, întreaga competiție.
You must be logged in to post a comment Login