-
Europa League: Tottenham – Man. United, miercuri, 21:45, DGS 1
-
Premier League: Man. City – Bournemouth, marți, 22:00, DGS 1
Ion Țiriac a lăudat cluburile Dinamo și Steaua
Omul de afaceri este convins că performanțele pe care le-au realizat sportivii legitimați la CS Dinamo și CSA Steaua nu vor mai fi repetate.
”Clubul Dinamo și CSA Steaua au dat acestei țări lucruri pe care nimeni nu le poate repeta. Chit că stai în cap. Nu poți să dai atât aur și faimă României.
Sportivii câștigau cu 2 lei, nu cu 2.000 mai mult decât oamenii care munceau”, a spus Țiriac.
Ion Țiriac a ținut să-i transmită un mesaj și Cristinei Neagu, recent premiată cu Ordinul „Serviciul Credincios în grad de cavaler” de către președintele interimar al României, Ilie Bolojan.
VIDEO cu declarațiile lui Ion Țiriac
În altă ordine de idei, este arhicunoscut faptul că miliardarul este un mare pasionat de automobile. Omul de afaceri deține o întreaga colecție de mașini și nu ezită cu nicio ocazie să se mândrească cu automobilele de la Țiriac Collection.
Ion Țiriac a vorbit mereu despre pasiunea sa pentru mașini de lux, pe care a numit-o ”boală cronică” în mai multe interviuri pe care le-a acordat de-a lungul anilor.
În cursul zilei de joi, 15 mai, miliardarul român a fost prezent la un eveniment special, dedicat celor peste 50 de ani de istorie Ferrari și ținut la Galeria de Automobile Țiriac Collection.
Omul de afaceri a precizat, printre altele, că intenționează ca pentru următoarea colecție să strângă peste 300 de automobile de lux, cu proveniență din Europa.
”Ca să fiu onest, că până acum am mințit, nu cred că s-au mai adunat 21 de Ferrari-uri din epoci diferite ca cele de azi (n.r. joi, 15 mai), dar nici nu cred că domnul director de la Ferrari le-a auzit pornite pe toate.
În viitor o să vedeți macheta viitoarei colecții. O să fie cea mai mare din Europa, cu 300 de mașini europene. Să se bucure și oamenii din România.
Pe unul știu că l-am condus prin anii ’60 pe la Roma. Nu vreau să jignesc pe cineva, dar mie îmi place Daytona. Fiecare e diferită. Asta îmi place mai mult decât celelalte”, a declarat Ion Țiriac.
Spectaculos! Așa arată cele 20 de modele Ferrari deținute de Ion Țiriac
Înainte să dea declarații pentru presă, Țiriac și-a etalat cele 20 de modele construite de producătorul italian pe care le deține. Mașinile însumează milioane bune de euro și arată de-a dreptul spectaculos!
Galerie Foto
Etichete: ion tiriac , ion tiriac dinamo , ion tiriac steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăHarry Kane a revenit cu un mesaj pe rețelele sociale, după ce a câștigat Balonul de Aur 2026
Harry Kane (33 de ani) a câștigat Balonul de Aur 2026, premiu acordat în...
De admin -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăDeco s-a decis, după El Clasico: transfer de 35.000.000€ la Barcelona
Deco (49 de ani), directorul sportiv al celor de la Barcelona, s-a convins după...
De admin -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăAnamaria Prodan l-a descris pe Laurențiu Reghecampf în câteva cuvinte, după FCSB – Rapid 4-1
FCSB a câștigat derby-ul cu Rapid, scor 4-1, pe Arena Națională, iar Laurențiu Reghecampf...
De admin -
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăDupă ce a divorțat de cinci ori, fostul Balon de Aur a apărut la gală cu iubita cu 38 de ani mai tânără
A fost o ”ploaie” de vedete, așa cum era de așteptat, la gala Balonului...
De admin

You must be logged in to post a comment Login