Dănuţ Lupu i-a făcut praf pe jucătorii lui Dinamo, după victoria la scor cu Petrolul. Fostul internaţional s-a declarat şocat de numărul de fotbalişti străini din lotul lui Zeljko Kopic.
Dinamo a învins-o fără emoţii pe Petrolul, scor 4-1, şi a obţinut prima victorie a sezonului. Succesul nu l-a impresionat pe Dănuţ Lupu, care a subliniat că „lupii” nu au existat pe teren.
Dănuţ Lupu i-a făcut praf pe jucătorii lui Dinamo
Dănuţ Lupu nu a avut milă de jucătorii străini de la Dinamo şi a declarat că aceştia nu au aflat încă despre marile valori ale acestui club. Fostul internaţional a transmis că nimeni nu auzise de străinii veniţi la formaţia din Ştefan cel Mare, în această vară.
„Nu trebuie să îmi placă mie, dar nu înțeleg de ce sunt 8 străini. Unde e Dinamo? 8 străini în echipa lui Dinamo, nu sunt adeptul acestei strategii, dar asta e viață. Sunt foarte mulți jucători străini în România de care nu a auzit nimeni până au venit în România.
Unde e identitatea lui Dinamo? Dacă-i întreb cine este Andone, nu știu. Lasă-mă pe nimeni, nu cred că au auzit de Andone, Mateuț sau Cămătaru. Unde e spiritul lui Dinamo, noi toți vrem spiritul lui Dinamo, țipăm, urlăm, dar aducem numai străini.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăApariție spectaculoasă în Champions League! E văzut extrem de rar la meciuri de fotbal
Champions League: AS Monaco – Barcelona, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Atalanta –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăMonaco – Barcelona 2-1, Atalanta – Arsenal 0-0, Atletico – Leipzig 1-1, Brest – Sturm Graz 2-1, ACUM, DGS 1, 2, 3&4
Champions League: AS Monaco – Barcelona, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Atalanta –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăDenis Drăguș, huiduit de fanii lui Trabzonspor! Cum a reacționat atacantul român
Champions League: AS Monaco – Barcelona, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Atalanta –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăXavi vrea să revină la Barcelona
Champions League: AS Monaco – Barcelona, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Atalanta –...
De admin
You must be logged in to post a comment Login