
„Nu avem amintiri plăcute, ultimul joc la Sibiu l-am pierdut. Va trebui să ne calificăm, acesta e scopul, pentru asta am venit. Ne aşteaptă un meic foarte greu, plecăm cu şansa a doua, ei au prima şansă. Ne-au bătut în ultimul joc, joacă de foarte mult timp împreună. Suntem la un pas de finală, vom vedea cine se va bucura.
Am încercat să vorbesc cu jucătorii, să-i scot din acest şoc, marea majoritate au fost cu familiile, şi-au mai revenit. Sper să arătăm o altă faţă, să dăm dovadă de bărbăţie, o victorie mâine te pune cu o mână pe toarta trofeului.
Pentru mine nu au existat sărbători, m-am închis într-o cameră. Îmi cer scuze familiei mele, părinţilor. După meciul cu U Cluj, nu a existat sărbătoare. M-am dedicat foarte mult clubului, sunt un idiot, cel mai mare prost, că sunt singurul care suferă.
De cinci zile am telefonul închis, nu ştiu dacă mi-a dat cineva mesaj. Nu vreau să-mi deschid telefonul, nu sunt pregătit să gestionez eşecurile. A durut enorm eşecul cu U Cluj, ar trebui să doară pentru toţi, dar unii au trecut aşa uşor peste acest eşec, am văzut”, a declarat Marius Şumudică, înainte de Hermannstadt – Rapid.
Cupa României este unul dintre obiectivele Rapidului din acest sezon. Trofeul ar duce-o automat pe Rapid în preliminariile Europa League. Obiectivul lui Şumudică în acest sezon este să o ducă pe Rapid în cupele europene.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 40 de minute în urmăA trecut meciul cu Oțelul și a tras concluzia despre situația de la FCSB: ”Cele mai grele săptămâni din viața mea”
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 40 de minute în urmăCe scandal! La miezul nopții, Vinicius a trecut direct la acuzații și e gata să primească marea lovitură
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 40 de minute în urmăStupoare la CFR Cluj! Noul investitor din Gruia a fost ”dat dispărut”
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 41 de minute în urmă”Să vină ei la împărat!”. Cum s-a comportat Gigi Becali, la Arena Națională, cu Anghel Iordănescu, Dan Petrescu și Edi
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login