Novak Djokovic, liderul mondial, a declarat luni că obiectivul său este să dispute turneul ATP Masters 1.000 de la Roma (6-15 mai) înainte de a-şi apăra titlul la Roland Garros, relatează AFP.
„Din păcate, anul acesta nu voi putea juca la Madrid. Am prevăzut să joc la Roma, deci sper să pot juca, pregătindu-mă bine”, a declarat jucătorul sârb la conferinţa de presă care a urmat Galei Premiilor Laureus, de la Madrid, în cadrul căreia a fost desemnat sportivul anului 2023.
Novak Djokovic speră să joace la Roma
„Anul acesta a fost un pic diferit pentru mine, încă nu am găsit nivelul meu obişnuit şi sper că o voi face la Roland Garros”, a adăugat el.
Djokovic, în vârstă de 36 de ani, câştigătorul a 24 de trofee de Mare Şlem, a ales să nu ia parte la competiţia din capitala Spaniei, pentru a se concentra asupra turneului Masters 1.000 de la Roma, înainte de a-şi apăra titlul pe zgura pariziană. Novak Djokovic nu a câştigat niciun titlu de la debutul acestui sezon şi a disputat doar patru turnee în 2024.
Novak Djokovic, sportivul anului la gala Laureus
Novak Djokovic a fost desemnat sportivul anului la gala Laureus. La cea de-a 25-a ediţie a Trofeelor Laureus, tenismanul sârb a primit premiul, în urma sezonului 2023, în care a câştigat al 24-lea Grand Slam, un record. El îi succede lui Lionel Messi, câştigătorul de anul trecut.
Fotbalistul englez Jude Bellingham, care evoluează la Real Madrid, a primit premiul World Player of the Year după debutul său excepţional pentru clubul madrilen la doar 20 de ani.
Lista completă a premiilor Laureus 2024
- Sportivul anului: Novak Djokovic
- Sportiva anului: Aitana Bonmati
- Echipa anului: Echipa de fotbal feminin a Spaniei
- Jucătorul anului: Jude Bellingham
- Revenirea anului: Simone Biles
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăEliza Samara – Yidi Wang se joacă ACUM. Românca luptă pentru sferturi la WTT Champions Montpellier 2026
Eliza Samara joacă joi seară în optimile de finală de la WTT Champions Montpellier...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăEliza Samara – Yidi Wang se joacă ACUM. Românca luptă pentru sferturi la WTT Champions Montpellier 2026
Eliza Samara joacă joi seară în optimile de finală de la WTT Champions Montpellier...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăEliza Samara – Yidi Wang se joacă ACUM. Românca luptă pentru sferturi la WTT Champions Montpellier 2026
Eliza Samara joacă joi seară în optimile de finală de la WTT Champions Montpellier...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăDaniel Bîrligea, remarcatul italienilor după „dubla” din Frosinone – Lecce 5-1! Nota primită de atacantul român
Daniel Bîrligea a fost lăudat de italieni, după ce a marcat o „dublă” în...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login