
Novak Djokovic a avut parte de un început dificil, dar şi-a continuat miercuri drumul către egalarea recordului de opt trofee la Wimbledon şi al 25-lea titlu de Grand Slam, învingându-l pe italianul Flavio Cobolli cu 6-7(6), 6-2, 7-5, 6-4 şi calificându-se în semifinale.
Revenirea jucătorului de 38 de ani l-a ajutat să ajungă în semifinalele All England Club pentru a 14-a oară, un record, unde îl va înfrunta pe favoritul numărul unu, Jannik Sinner, iar în finala pentru titlu îl aşteaptă fie campionul en-titre, Carlos Alcaraz, fie Taylor Fritz.
14 – Novak Djokovic has reached his 14th Men’s Singles semi-final at Wimbledon, surpassing Roger Federer (13) for the outright-most of any player in the Open Era. Conquer. #Wimbledon | @Wimbledon @atptour pic.twitter.com/vUlowcWJwF
— OptaAce (@OptaAce) July 9, 2025
Reacţia lui Djokovic, după calificarea în semifinalele de la Wimbledon
“Wimbledon a fost, este şi va fi întotdeauna cel mai special turneu din sportul nostru, cel puţin în opinia mea şi cred că şi în opinia multor jucători. Pentru mine înseamnă enorm faptul că la 38 de ani încă pot juca în fazele finale de la Wimbledon.
Un alt lucru care mă face să mă simt foarte tânăr este faptul că sunt în competiţie cu tineri, astăzi cu Cobolli… Următorul meu adversar va fi Sinner, aşa că abia aştept. Va fi un meci grozav“, a declarat Djokovic, potrivit news.ro.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăOUT! Nemulțumit de Vinicius, Jose Mourinho nu a stat pe gânduri și e gata să îi dea marea lovitură
Conference League: Craiova – Getafe, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Celta Vigo –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFrancezii i-au dat lovitura lui Ianis Hagi: ce se întâmplă cu transferul
Conference League: Craiova – Getafe, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Celta Vigo –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCe veste: E OUT, după thriller-ul AS Roma – Real Madrid 3-4
Conference League: Craiova – Getafe, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Celta Vigo –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAvertisment pentru Universitatea Craiova, înainte de meciul cu Getafe: ”La limita regulamentului!”
Conference League: Craiova – Getafe, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Celta Vigo –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login