V-am anunțat deja, Dacia pregătește pentru 2026 două noi modele. Primul este modelul care era cunoscut sub numele de cod C-Neo. Acesta urmează să fie lansat oficial pe 10 martie, zi în care Renault va prezenta planul strategic al Grupului denumit futurREady, dar și conceptul Bridger, care previzualizează un nou SUV urban al mărcii. Un altul, complet electric, de dimensiuni mici, urmează să fie prezentat spre finalul anului.

De ce Striker
Așadar, dacă vorbim despre crossover, până pe 10 martie, ceea ce știm, este numele. Unul ales pentru a merge mai departe cu terminația ER, deja prezentă în gama Dacia în cazul lui Duster, Bigster și Jogger. Și care, iată, nu este apanajul exclusiv al mărcii de la Mioveni, căci, așa cum aminteam, și viitorul SUV Renault o va avea în nume.
Mai departe, numele este descris de Dacia ca fiind „evocator, puternic și inspirat de anii optzeci”. Și dincolo de faptul că ar putea să reprezinte foarte bine titlul unui film de acțiune, vrea să sublinieze ambiția mărcii de a da o lovitură capabilă să schimbe dinamica jocului. Precum în bowling, spre exemplu.
„Este un nume cu rezonanță și impunător, care exprimă robustețea unui model versatil, partenerul ideal de călătorie. Asemenea designului care va fi prezentat pe 10 martie, Striker transmite energie pozitivă și autenticitate”, se arată în comunicatul oficial.
Ce se știe până acum despre noul model
O altă certitudine este faptul că Striker urmează să fie produs în Turcia, la uzina Grupului Renault din Bursa. O veste nu tocmai bună pentru uzina de la Mioveni, și al cărei impact pentru aceasta urmează să-l aflăm. La fel ca și strategia pe care o are François Provost pentru facilitățile de producție de la noi în contextul general al Grupului.
Altfel, după cum puteți vedea în acest scurt clip, se pot întrezări și alte detalii: materialele plastice Sparkle folosite pentru barele de protecție și blocurile optice spate, definite de trei elemente LED care formează un T. Noua parte frontală este, de asemenea, impresionantă, cu numele Dacia scris în întregime, gravat în interiorul unei benzi întunecate: o soluție complet diferită de cea a ultimelor modele prezentate și care ar putea anticipa aspectul viitoarelor Dacia.
[embedded content]
În ceea ce privește mașina în sine, sunt mai multe ipoteze. Cea mai viabilă dintre ele este că vorbim despre noul C-Neo, un crossover de segment C cu gardă la sol ridicată și echipare SUV, prezentat cu un preț de listă sub 20.000 de euro. Unul care să aibă fie o siluetă de berlină, fie, mult mai plauzibil, una care să amintească de un break.
O alta, cu mai puține șanse să devină realitate este aceea ca Striker să fie o versiunea a lui Bridger sub marca Dacia. Însă, aici intervine riscul ”canibalizării”, mai cu seamă că și modelul Renault, produs în India, pare să reprezinte, pentru marca franceză, tot o soluție ”cost-effective”.
În fine, presa franceză mai sugerează și ipoteza unui SUV mare cu șapte locuri (care nu este în prezent în gamă) potrivit pentru familii mai mari.
Dacia deschide comenzile pentru noile motorizările ale modelului Spring
Spring primește două motorizări noi, de 70 CP (52 kW) și 100 CP (75 kW), o baterie de nouă generație de 24,3 kWh cu tehnologie litiu-fier fosfat (LFP) și o platformă consolidată, care îmbunătățește rigiditatea și distribuția maselor.
Pentru prima dată, modelul este echipat standard cu bară antiruliu, iar noile reglaje ale direcției, suspensiei și sistemelor de asistență contribuie la un plus de stabilitate și siguranță.
Îmbunătățirile aerodinamice, alături de noile motorizări și bateria optimizată, permit o autonomie de până la 225 km (ciclu mixt WLTP, versiuni cu jante de 15”) și un consum redus la 12,4 kWh/100 km, cu 9% mai mic față de generația anterioară.
Prețul de pornire începe de la 18.700 euro (TVA inclus) pentru versiunea Expression Electric 70 și ajunge până la 19.700 euro (TVA inclus) pentru versiunea de top, Extreme Electric 100.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăEroii Campionatului Mondial | Fotbalul l-a salvat dintr-un lagăr din Maramureș și a câștigat World Cup în 1954
În aceeași perioadă, Walter a jucat două meciuri la naționala Germaniei, unul dintre ele...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăNaţionala Republicii Democrate Congo îşi anulează cantonamentul local, din cauza epidemiei de Ebola
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Echipa de fotbal a Republicii Democrate Congo (RDC),...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMario Iorgulescu a fost condamnat definitiv la 8 ani şi 8 luni de închisoare
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Mario Iorgulescu a fost condamnat definitiv, joi, la...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMirel Rădoi începe „asaltul” în mercato: un titular de la Universitatea Craiova!
WTA Strasbourg: Jaqueline Cristian – Daria Kasatkina, joi, 15:30, DGS 2 SuperLiga: CFR Cluj...
De admin


You must be logged in to post a comment Login