-
Preliminarii CM: Anglia – Albania, vineri, 21:45, DGS 1
-
Elite League U20: Polonia – România, vineri, 18:15, DGS 1
Gazdele au deschis scorul în minutul 37, prin Gregoritsch, dar sârbii au restabilit egalitatea în minutul 62, grație reușitei lui Samardzic. Raul Florucz (23 de ani) a debutat la naționala Austriei.
Raul Florucz, nota 6,4 pentru prestația din meciul Austria – Serbia
Golgheterul campionatului din Slovenia a fost introdus pe teren în minutul 77, în locul lui Schmid, însă nu a reușit să-și pună amprenta asupra jocului. Florucz a atins balonul în 8 rânduri, a reușit două dintre cele 5 pase încercate (40%), a câștigat un singur duel dintre cele 4 în care a fost implicat, a pierdut posesia de 5 ori și a comis un fault. Sofascore l-a notat cu 6,4, cel mai mic calificativ din tabăra Austriei, la egalitate cu portarul Schlager.
La polul opus s-a aflat Wimmer (8,5), care a fost desemnat și omul meciului. De partea cealaltă, Samardzic a primit cea mai mare notă, 7,4.
Odată cu cele aproximativ 17 minute, cu tot cu prelungiri, jucate în tricoul Austriei, Raul Florucz i-a spus ”adio” definitiv naționalei României. Atacantul a fost dorit de Mircea Lucescu la reprezentativa noastră, însă a ales trupa pregătită de Ralf Rangnick.
- Austria e în grupă cu România în preliminariile CM 2026, alături de Bosnia și Herțegovina, Cipru și San Marino.
VIDEO Imagini din meciul Austria – Serbia 1-1
În 2020, FIFA a modificat regulamentul care spunea că, odată ce a debutat pentru o națională, un jucător nu mai poate reprezenta altă țară. Astfel, forul internațional a decis că un fotbalist își poate schimba naționala dacă joacă maximum 3 meciuri pentru o echipă, cu condiția să fi disputat cele 3 jocuri până a împlinit vârsta de 22 de ani și au trecut cel puțin 3 ani de la ultima selecție.
Florucz nu se încadrează pentru că are deja 23 de ani. Astfel, deoarece a jucat câteva minute pentru Austria în Liga Națiunilor, nu va mai putea fi selecționat la reprezentativa României.
”Acesta este un moment foarte special pentru mine. Am crescut în Austria, sunt austriac și am făcut primii pași în fotbal aici. În același timp, am cel mai mare respect pentru moștenirea mea românească, care mi-a fost transmisă de familia mea și care mi-a modelat personalitatea.
Sunt recunoscător pentru sprijinul pe care l-am primit în cariera mea atât din partea Austriei, cât și din România. Decizia mea nu se referă la alegerea unei naționale în fața celeilalte, ci mai degrabă în acceptarea drumului care m-a adus aici. Sunt hotărât să dau totul pentru Austria și să-mi fac familia mândră”, a spus Florucz, după ce a fost convocat la naționala Austriei.
Etichete: raul florucz , florucz austria , nota raul florucz , austria serbia , debut florucz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
”Înnebunești”. Thierry Henry, ferm după PSG – Bayern 5-4
Alte Sporturi
Robert Lewandowski a cerut 10.000.000€
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmă”Înnebunești”. Thierry Henry, ferm după PSG – Bayern 5-4
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa League: Nottingham Forest...
De admin -
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăCFR Cluj ”l-a aruncat” în iarnă, iar acum face spectacol: 8 goluri în 10 meciuri
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa League: Nottingham Forest...
De admin -
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăGigi Becali a spus ce se va întâmpla rapid la FCSB: ”100%!”
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa League: Nottingham Forest...
De admin -
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăNu vede pe absolut nimeni! Ciprian Marica: ”Eu unul m-am săturat!”
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa League: Nottingham Forest...
De admin

You must be logged in to post a comment Login